Creditele de refinanţare au rămas singura formă de împrumut care încă mai mişcă, în timp ce băncile îşi verifică zeci de mii de clienţi proprii la Centrala Riscurilor Bancare.
Băncile din România au realizat, în luna octombrie, aproape 75.000 de interogări ale bazei de date a Centralei Riscurilor Bancare (CRB) privind clienţii proprii, arată datele Băncii Naţionale a României. Numărul este de peste zece ori mai mare decât înainte de începutul crizei (2008). În acelaşi timp însă, datele BNR arată că băncile sunt din ce în ce mai puţin interesate de clienţi noi în contextul în care numărul interogărilor privind situaţia clienţilor potenţiali a scăzut de trei ori faţă de 2008. Coroborate cu ofertele pentru refinanţări puse în vitrină de bănci în ultimele câteva luni, aceste date exprimă o schimbare a modelului bancar de la lupta pentru cotă de piaţă cu orice riscuri la selecţia atentă a clienţilor solvabili şi cultivarea lor. „Industria bancară a fost restructurată şi cred că există părţi unde trebuie să continue", a spus Dominic Bruynseels, preşedintele celei mai mari bănci locale, BCR.
Schimbare din temelii
Despre restructurarea sistemului bancar autohton pe baze mai sănătoase vorbeşte şi fostul preşedinte al BCR, Nicolae Dănilă. În opinia actualului oficial BNR, trebuie evidenţiată schimbarea unui model de business riscant, neadecvat condiţiilor concrete din România, „cu strategii mergând în principal pe volum (creşterea volumului creditelor, a numărului clienţilor, a activelor, a cardurilor-credit cu buletinul) şi mai puţin (aproape deloc) pe aspectele calitative (bonitatea clientului, analiza proiecţiei de cash flow, afacerea, mediul economic intern şi extern, mix-ul de politici)". „Este clar că, în vederea reluării ciclului de creştere economică şi de creditare, modelul de business al băncilor va trebui să se schimbe. Cel mai probabil, se va tr