Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu, despre "compromisurile" PDL: E o prostie că nu au avizat extinderea anchetei în cazul Ridzi

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 8 decembrie 2010 ·

Zidul făcut de PDL în parlament în jurul Monicăi Iacob Ridzi a fost calificat drept "o prostie" de președintele Traian Băsescu, care a apreciat că "nimic, nici starea ei de sănătate, nu justifică" votul împotriva extinderii urmăririi sale penale și a percheziției electronice. Șeful statului și-a exprimat speranța că lucrurile vor fi îndreptate de plen. Sursa: Codrin Prisecaru

"Aș vrea să văd că și PDL, prin acțiunile lui, nu mai face compromisuri, precum cel din parlament. Nimic nu justifică lipsa unui vot să se extindă ancheta. (...) E o prostie că nu au avizat extinderea anchetei. Cât de ridicolă poate fi atitudinea asta «o apărăm pe Ridzi să nu ia procurorul calculatorul». Eu cred că calculatorul ăsta a fost de mult investigat, dar trebuiesc documentele să fie acolo", a spus șeful statului în această seară la TVR.

Băsescu a precizat că a ținut "foarte mult la Monica Ridzi, dar nimic, nici starea ei de sănătate, nu justifică acest vot".

"Eu sper că plenul va fi mai înțelept. Nu există scuză pentru un blocaj în parlament să nu te duci în fața procurorului. Nu le accept și nu le scuz acțiunea", a mai spus Băsescu.

Șeful statului a apreciat că, dacă PDL "nu revine cu fapte la ceea ce susținea când era în opoziție PDL își diminuează șansele de a fi un partid important".

"Dacă nu va reveni și la discurs și la acțiune anti-corupție în interior nu va reatinge cifrele la care ar merita să revină pentru că este partidul care și-a sumat tractarea acestei țări prin criză și va reuși", a spus Băsescu.

Deputații-jurişti au dat marți aviz negativ cererii procurorilor privind percheziţia electronică în cazul "Ridzi" şi extinderea urmăririi penale pentru abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals şi infracţiuni la legea contabilităţii. Decizia finală va fi luată de plen.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

USR anunță că va ataca decizia BEC care îi interzice să-i facă campanie lui Nicușor Dan: Un abuz

HotNews acum 2 ore
Uniunea Salvați România (USR) acuză o „cenzură politică mascată sub argumente birocratice” și anunță că va contesta în instanță decizia Biroului Electoral Central (BEC) care a stabilit că partidul nu poate face campanie electorală în favoarea candid

Apariţie scurtă a Papei Francisc în Piaţa Sfântul Petru, după slujba de Duminica Floriilor

News.ro acum 2 ore
Papa Francisc a făcut o scurtă apariţie în Piaţa Sfântul Petru, duminică, la finalul slujbei de Duminica Floriilor, salutând credincioşii din scaunul său cu rotile, în timp ce continuă recuperarea după o pneumonie dublă severă, transmite Reuters. ”D

Kremlin: Nu se pot aştepta rezultate imediate după solicitările lui Donald Trump privind progrese către pace în Ucraina

News.ro acum 2 ore
Kremlinul a declarat duminică că discuţiile cu echipa preşedintelui american Donald Trump pe tema Ucrainei decurg ”foarte bine”, însă este prea devreme pentru aşteptarea unor rezultate imediate, având în vedere deteriorarea profundă a relaţiilor bil

China cere SUA ”să anuleze complet” taxele vamale reciproce

G4Media acum 25 minute
China a cerut duminică Statelor Unite „să anuleze complet” taxele vamale reciproce, după decizia Washingtonului de vineri de a scuti produsele high-tech, relatează AFP, citată de Agerpres. „Îndemnăm Statele Unite să facă un pas mare pentru a-şi core

Nicuşor Dan lansează „Doza de fake news”, unde spune că va răspunde ştirilor false care îl vizează: Sunt multe prostii

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile pezidențiale, reclamă din nou „avalanşa” de informaţii false din mediul online şi anunță lansarea unei rubrici în care spune că va demonta stirile neadevărate despre el. „

Bulgaria a primit primul său avion american de vânătoare F-16

HotNews acum 30 minute
Bulgaria a primit oficial duminică primul său avion de vânătoare american F-16, în cadrul unei comenzi istorice vizând modernizarea flotei aeriene a țării, scrie AFP, conform Agerpres. „Celebrăm un avion cu numărul de luptă 301, dar marcăm în primul

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 aprilie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 2 ore
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 aprilie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Bloomberg: Oficialii de la Bucureşti încearcă să recâştige Casa Albă

News.ro acum 2 ore
De când vicepreşedintele american JD Vance a atacat România în februarie pentru anularea alegerilor prezidenţiale, oficialii de la Bucureşti au încercat să recâştige Casa Albă de partea lor, notează Bloomberg. Consilierii premierului Marcel Ciolacu

Floriile. Intrarea Domnului în Ierusalim

Buletin de Carei acum 5 ore
• publicat la: 13 aprilie 2025 Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl “petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până

Premierul Marcel Ciolacu cu prilejul sărbătorii de Florii -„Să întâmpinăm această sărbătoare cu speranță și încredere”

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 13 aprilie 2025, premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu prilejul Sărbătorii Floriilor, ocazie cu care evidențiază faptul că în acest an toți creștinii marchează împreună Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim. „Toți creștinii

Vremea

București
acum

18°
dum.

7°/18°
lun.

8°/15°
mar.

7°/16°
mie.

9°/21°
Iasi
acum

18°
dum.

4°/18°
lun.

6°/16°
mar.

8°/17°
mie.

11°/20°
Constanta
acum

12°
dum.

5°/14°
lun.

6°/10°
mar.

7°/11°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

3°/18°
lun.

9°/12°
mar.

8°/10°
mie.

7°/22°
Timisoara
acum

21°
dum.

4°/21°
lun.

11°/15°
mar.

10°/16°
mie.

7°/22°