Trei din cele zece grupuri intrate în competiţia lansată de ediţia a III-a a Festivalului Concurs de Colinde şi Obiceiuri de Crăciun au urcat pe podium, fiind recompensate şi cu premii în bani.
Cei mai buni au fost declaraţi de juriu copiii care dau viaţă Corului Şcolii Podari. Pentru ei, organizatorul evenimentului, Casa de Cultură Traian Demetrescu, a pregătit şi un premiu în valoare de 300 de lei. Locul al doilea a revenit grupului de colindători de la Şcoala 16, iar pe a treia treaptă a podiumului a urcat Şcoala 21.
Festivalul a fost organizat pe secţiuni, una pentru învăţământul primar şi gimnazial, iar celaltă pentru liceeni. Scena desfăşurării concursului a fost Salonul Medieval al Casei de Cultură Traian Demetrescu. Colindătorii de pe primul loc au primit 300 de lei, iar următorii câte 250 şi respectiv 200 de lei.
În competiţie au intrat colindători de la Liceul de Artă Marinc Sorescu, de la Şcolile 16, 21, 29, Podari, 14, Coţofenii din Faţă, de la Colegiul Neniţescu, cei ai Liceului de Chimie şi de la Seminarul Teologic.