Institutul Naţional de Statisctică (INS) a informat astăzi că în primele şase zile de la demararea activităţii recenzilor s-au completat 8,35% din numărul chestionarelor privind Recensământul General Agricol.
Judeţele în care demersul a avut un succes semnificativ sunt Arad (15,5%), Dolj (13,6%) şi Vaslui (12,84%). La polul opus s-au poziţionat judeţele Satu Mare (6,53%), Timiş (6,52%) şi Constanţa (6,43%), potrivit comunicatului INS.
Recensământul General Agricol (RGA), primul desfăşurat în România după aderarea ţării la Uniunea Europeană, a debutat joi, 2 decembrie, cu culegerea datelor din teren, acţiune care se va desfăşura în perioada 2 decembrie 2010-31 ianuarie 2011.
Cum se face recensământul?
Potrivit datelor furnizate de Comisia Centrală a RGA, datele vor fi culese prin interviu faţă în faţă de către recenzori pentru exploataţiile agricole fără personalitate juridică, şi prin autoînregistrare, sub îndrumarea recenzorilor şefi/coordonatorilor, la unităţile cu personalitate juridică. În activitatea de recenzare sunt implicaţi 30.000 de recenzori, 5.000 recenzori şefi, 3.250 de coordonatori şi 140 recenzori pentru ancheta de control.
Pe lângă datele culese în mod normal la un recensământ agricol, respectiv suprafaţa terenurilor deţinute şi lucrate, forma exploataţiilor, persoanele care desfăşoară activităţi în agricultură, echipamentele şi animalele deţinute, noutăţile RGA 2010 se referă şi la localizarea exploataţiei, volumul de apă utilizat pentru irigaţii, informaţii despre dezvoltare rurală, agricultură ecologică şi păşunat, etc, informează Agerpres.
Conform Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului nr 1166/2008, exploataţia agricolă este definită ca o unitate tehnico-economică de sine stătătoare, cu o gestiune unică şi care desfăşoară activităţi agricole prin utilizarea su