…ce se intampla pe strada, stim. Ce se intampla la televizor, vedem. Ce se intampla in Parlament, aflam. Mai ramasesera cartile si filmele - dar ele nu presupun schimb de pareri (nu “pe viu”, in orice caz). Si mai ramasesera cateva platforme de comentarii – forumurile ziarelor nu se pun in discutie, cata vreme acolo autorii nu se simt in nici un fel obligati sa raspunda cititorilor. Nu e mare lucru pentru o societate care se vrea una a dialogului si al schimbului civilizat de opinii: “va rog”, “poftiti”, “credeti ca..?” “ingaduiti-mi sa…” – maruntisuri din astea.
In ultima vreme, insa, nici aici nu se prea mai poate respira. Si aici se strecoara, din ce in ce mai des, lehamitea. Si aici se creeaza o spirala vicioasa, descendenta. Si aici calitatea si cantitatea postarilor scade pe masura ce creste procentul comentatorilor mitocani. Ati observat ca in ultima vreme Vox nu se simte prea bine? Ei bine, nu stiu altii cum sunt, dar in cazul meu explicatia – dincolo de unele chestiuni personale – e relativ simpla: o pardalnica de oboseala care imi da din ce in ce mai des tarcoale, un “la ce bun?” care imi intuneca din ce in ce des si din ce in ce mai statornic fiecare pornire de a mai scrie cate ceva. “Cate ceva” care nu presupune cu necesitate vreun gand care sa zguduie din temelii, vreo pagina care sa schimbe soarta lumii. Ci doar asa, “cate ceva” care sa mai scoata lumea din amorteala, care sa poata reprezenta pretextul necesar pentru un schimb de opinii - despre una, despre alta. Pretextul normalitatii, in fond.
Uite ca nu se poate. Uite ca mitocania castiga, democratic, razboiul pe toate fronturile. Si pe strada, si la televizuni si in Parlament. Si pe Vox. Putini, tot mai putin comentatori mai gasesc ragazul sa … comenteze. Multi, din ce in ce mai multi, nu o mai fac decat pentru a mai arunca o grosolanie cu lant, o injuratura strepezita sau o meschinar
