Fondatorul WikiLeaks primeşte ajutor din toate părţile în disputa cu cea mai mare putere a lumii. Statele Unite ar dori să-l acuze pe Julian Assange de spionaj şi negociază deja cu autorităţile suedeze extrădarea sa.
O cerere de extrădare va putea fi emisă doar după ce Guvernul Statelor Unite va enunţa acuzaţiile la adresa lui Assange, iar acesta îşi va rezolva problemele legale în Suedia, potrivit unor surse diplomatice anonime citate de „The Independent". Procurorul General al SUA, Eric Holder, a declarat că autorităţile federale analizează posibilitatea inculpării pentru spionaj sau pentru alte infracţiuni, precum furt de bunuri guvernamentale, şi chiar se gândesc să emită noi legi pentru a completa eventualele goluri în ceea ce priveşte acuzarea unor persoane în cazul divulgării unor informaţii clasificate.
Citiţi şi: PayPal a blocat contul WikiLeaks în urma intervenţiei autorităţilor americane
Principalul obstacol în includerea lui Assange sub incidenţa legii 1917 Espionage Act constă în faptul că acesta nu este nici oficial american şi nici agent al unei puteri străine. Totodată, punerea sub acuzare a lui Assange ar veni în contradicţie cu dreptul la liberă exprimare garantat de Constituţia americană, explică profesorul Stephen Vladeck, citat de „Financial Times". Până în prezent, niciun jurnalist nu a fost condamnat pe baza Espionage Act. Ministrul suedez de Externe, Carl Bildt, a negat existenţa unor discuţii între Stockholm şi Washington privind extrădarea australianului.
Proceduri îndelungate
Drumul până la o extrădare în SUA este însă foarte lung. După ce judecătorul Howard Riddle a respins eliberarea pe cauţiune a fondatorului WikiLeaks, avocaţii lui vor pleda din nou săptămâna viitoare pentru eliberare. Va urma o audiere, în cadrul căreia autorităţile suedeze vor explica de ce vor extrădarea lui Julian Assange