Degeaba Spitalul Judeţean din Alexandria are un aparat care depistează cancerul la sân, căci nu poate fi folosit Singurul medic specialist în imagistică şi mamografie a plecat cu contract de muncă în Franţa, în urmă cu un an, şi nu se ştie când mai vine.
Spitalul Judeţean din Alexandria a primit mamograful prin donaţie de la Ministerul Sănătăţii, în urmă cu patru ani. „Aparatul a fost binevenit, având în vedere că aşa ceva nu exista în Teleorman. Femeile din tot judeţul veneau aici, cu trimitere”, ne-a spus Florentina Cătrună, managerul spitalului. Singurul medic specialist în mamografie şi imagistică de la unitatea spitalicească a plecat, însă, cu contract de muncă în Franţa, la 1 ianuarie 2010. Managerul spitalului spune că medicul a plecat iniţial cu un contract de muncă pe perioadă determinată, de şase luni, dar şi-a prelungit contractual cu încă şase luni. Conducerea unităţii nu ştie deocamdată dacă medicul de care depinde folosirea aparatului se va întoarce de la 1 ianuarie 2011, pentru că acesta şi-ar putea prelungi din nou contractul.
Pacientele, trimise la Bucureşti
Mamograful de la Spitalul Judeţean din Alexandria, care stă acum pe post de decor într-unul dintre cabinete, a fost folosit în 2009 pentru diagnosticarea a aproape 400 de femei care au depistat noduli la sân. „Lunar veneau cu trimitere la mamograf în jur de 30 de femei”, a spus directorul medical al spitalului, dr. Monica Roşu. Teleormănencele care au nevoie de mamograf iau acum drumul spre Bucureşti. „În oraş se fac doar ecografii mamare, la cabinete particulare, preţul fiind de 100 de lei. Mamografia este altceva, o analiză care urmează după ecografie”, a adăugat directoarea.
„Aparatul este foarte bun şi ne era foarte folositor. Acum îi trimitem la Bucureşti. Femeile mai în vârstă, care nu au copiii, care nu au posibilităţi financiare, nu se duc, chiar dacă noi