Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suma cheltuită de români pe cumpărături va creşte cu doar 62% în următorii 10 ani

Publicat in Gandul, miercuri 8 decembrie 2010 ·

Dinamica este mult sub cea înregistrată în perioada 2000-2010, când creşterea a fost de 123%

Apetitul pentru consum al românilor va creşte din nou în următorii zece ani, după doi ani în care au trebuit să taie drastic din bugetele pentru cumpărături. Analiştii companiei de consultanţă imobiliară King Sturge se aşteaptă ca vânzările de retail din România să avanseze cu 62% în următorul deceniu, ritm care va plasa ţara noastră în clasamentul primelor trei ţări la nivel european, în această privinţă.

Creşterea este la jumătate faţă de cea din perioada 2000-2010, când avansul a fost exploziv, de 123%. Primele două poziţii urmează să fie ocupate astfel de Letonia (69%) şi Lituania (65%), iar România va ocupa locul al treilea, în condiţiile în care vânzările din marile reţele de magazine vor creşte în medie cu 5,2% pe an în intervalul analizat. Şi la vecinii de la sud de Dunăre, vânzările vor avansa cu 61% în următorii zece ani, iar în Estonia, cu 60%. "Un aspect esenţial al redresării pieţei europene de retail va fi revenirea Europei Centrale şi de Est, precum şi a Europei de Sud-Est, la traiectoriile de creştere anterioare recesiunii mondiale", potrivit King Sturge. Analiştii companiei cred că 2011 va fi anul în care comerţul modern îşi va reveni, cu un avans de 2,2%. Anul care tocmai se încheie nu a fost însă unul bun pentru retaileri, în condiţiile în care vânzările urmează să scadă cu 3,8%, per ansamblu.

Chiar şi cu acest declin, comerţul din marile magazine a reuşit să câştige teren în faţa celui tradiţional, după cum au apreciat recent reprezentanţii Consiliului Concurenţei. "În raportul de acum un an, noi estimam comerţul tradiţional la 55% din piaţă şi marile lanţuri la 45%. În urma investiţiilor făcute de marile reţele, cuplat cu insolvenţe ale micilor magazine, comerţul modern l-a depăşit în acest an ca pondere pe cel tradiţional", a declarat

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 3 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Incendiu de vegetație uscată și miriște la granița cu Bulgaria

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată și miriște izbucnit în apropierea drumului care leagă municipiul Calafat de punctul de trecere a frontierei Vidin, anunță ISU Dolj. Potrivit primelor informații, i

Supercupa României: Noul sezon începe exact așa cum s-a încheiat precedentul: cu o confruntare între FCSB și CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
În ultima etapă a ediției trecute de campionat, cele două formații au remizat în Ardeal, scor 1-1. Acum, FCSB și CFR Cluj se întâlnesc din nou, de data aceasta pentru Supercupa României, primul trofeu al sezonului. Meciul este programat în această s

Victime colaterale: Doi americani, lucrători umanitari, răniți într-un atac asupra unui centru de ajutor din Gaza

Mediafax acum 21 minute
Doi cetățeni americani, lucrători umanitari, au fost răniți într-un atac asupra unui centru de distribuție de alimente din Gaza, operat de Gaza Humanitarian Foundation. Cei doi se află în stare stabilă. Nu se știe cine a comis atacul, iar armata isr

VIDEO Locuitorii din Praid, protestat față de situația generată de inundarea salinei / UDMR: Este datoria noastră să punem presiune pe stat / Petiția localnicilor va fi trimisă tuturor instituțiilor statului

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reprezentanții UDMR susțin protestul sătenilor din localitatea Praid, care, sâmbătă, au ieșit din nou în stradă pentru a cere o implicare mai intensă din partea guvernanților. Urmărește cele mai noi

Diogo Jota şi Andre Silva au fost înmormântaţi în Portugalia. La funeralii au participat mai multe personalități din lumea fotbalului

Gandul acum 57 minute
Diogo Jota – fotbalist portughez în vârstă de doar 28 de ani, legitimat la marea echipă engleză Liverpool – a murit joi dimineaţă într-un tragic accident rutier în Spania. Maşina în care se afla împreună cu fratele său André, 25 de ani, de asemenea

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 6 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

32°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°