* doi bărbaţi din Alexandria au fost trimişi în judecată de procurorii brăileni după ce au uşurat două ASV-uri din Brăila de câte 50 de euro * sistemul folosit de ei era unul simplu, dar ingenioas * bărbaţii au mai aplicat aceeaşi metoda în Sinaia şi Braşov, dar şi acolo au fost prinşi, la începutul acestui an
Doi indivizi din Alexandria au fost trimişi în judecată de către procurorii brăileni pentru furt calificat în formă continuată. Dacă până acum nu e nimic ieşit din comun în această ştire, interesantă e însă modalitatea prin care cei doi au păgubit o bancă din municipiul Brăila, într-o singură noapte. Mai clar, Adrian Diaconu (29 de ani) şi Iulian Bîţan (32 de ani), ambii taximetrişti în oraşul Alexandria, judeţul Teleorman, au sosit în municipiul Brăila în seara zilei de 17 august 2010, cu un client. După ce au lăsat clientul unde acesta le-a solicitat, au plecat la "prospectat piaţa". Astfel, în jurul orei 19.30, au ajuns la Automatul de Schimb Valutar (ASV) de pe Calea Galaţi. Acolo, Diaconu s-a apucat să "prepare" ASV-ul, în vreme ce partenerul său "ţinea de şase". Diaconu a dat cu pudră de talc o bancnotă de 10 lei pe care a băgat-o în aparat. Cum era de aşteptat, aparatul a rejectat-o imediat, iar în dreptul fantei respective, Diaconu a lipit o bandă de scotch subţire şi extrem de puţin vizibilă. După ce au "tunat" ASV-ul, cei doi s-au îndepărtat, ca să lase timp unor posibili clienţi să le pice în plasă. Când s-au întors la ASV, Diaconu a verificat banda scotch şi, aşa cum se şi aştepta, de ea a găsit lipită o bancnotă de 50 de euro. Cei doi şi-au mutat apoi teatrul de operaţiuni pe Calea Călăraşi, la un alt ASV aparţinând aceleaşi bănci, unde au aplicat aceeaşi metodă. De data aceasta la ASV-ul respectiv s-au întors a doua zi, de unde au pescuit încă o bancnotă de 50 de euro.
Metoda aplicată de cei doi le-a adus 100 de euro fără vreun efo