- Cultural - nr. 687 / 8 Decembrie, 2010 Carti noi POEMUL, DE-A PURURI Motto: "De-al meu propriu vis, mistuit ma vaiet Pe-al meu propriu rug, ma topesc in flacari... Pot sa mai renviu luminos din el ca Pasarea Phoenix?" (M. Eminescu, "Oda in metru antic") "Poemul Phoenix", cartea lui Nicolae Baciut, aparuta la Editura Nico, Targu-Mures, 2010, le cuprinde la un loc, in coordonate ale evolutiei spirala _ cumul, simbolic _, pe toate celelalte volume de versuri: "Muzeul de ceara", "Memoria zapezii", "Nostalgii interzise", "Singurand". Transferul de sens, de la pasare la poem, pe baza asemanarii prin calatorie, libertate, in diferite ipostaze, da contur ideii ca poezia corespunde unei zodii de zbor. "Poemul Phoenix", poem si volum totodata, cuprinde metafora la titlu, dar si la vers, explicita la Nichita Stanescu, unde se aseamana vibratiei poetice, in cele mai tainice expresii ale ei, implicita la poeti optzecisti, dar inca ne-exprimata intr-o forma atat de directa, in mod transant. Poetul ofera poemului ce re-naste din propria-i cenusa trasaturi pe masura: poeticitate, lirism, sonoritate. Din imaginea pasarii Phoenix, cu simbolurile ei (incredere, speranta), el retine si consfinteste, la randu-i, nemurirea prin poem, chiar a poemului insusi. Poemul din carne si oase, trait si indurat ca destin, ca bucurie si durere, implacabile, dubitabile; poemul care salveaza si se salveaza si dincolo de moarte. Prelungirea poetului in poem, curgerea aceasta inevitabila, este atat de evident simtita, incat cele doua notiuni _ Poetul si Poemul _ se contopesc, aprinzandu-se reciproc. Poemul Phoenix, poemul ca pasarea Phoenix, poate fi torta, faclie. Ideea de foc este cea care, paradoxal, salveaza o creatie intreaga, prin pasiune, prin opera de-o viata, prin re-facere, re-nastere, continuitate, trecere intr-o alta materie, ancestrala. Poemul e si el fiinta, in viziunea lui Nico