Directorul executiv al instituţiei, Dorel Longhin Stânea, şeful Serviciului Control Teren, Gheorghe Franz, şi oamenii de afaceri Constantin Ovidiu Zamfir şi Elena Piticaş sunt acuzaţi că au adus un prejudiciu de peste 370.000 de lei la bugetul general al Comunităţii Europene, solicitând plăţi directe pentru suprafeţe pe care nu le deţineau
Directorul executiv al APIA Braşov, Dorel Longhin Stânea (foto), a fost trimis în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. El este acuzat, într-un dosar în care este judecat alături de alte trei persoane, de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acesta. Alături de Stânea, în dosar mai sunt judecaţi Gheorghe Franz, şeful Serviciului Control Teren din cadrul aceleiaşi instituţii, acuzat de acelaşi lucru ca şi Stânea, Elena Piticaş şi omul de afaceri Constantin Ovidiu Zamfir.
Astfel, Elena Piticaş este acuzată de două infracţiuni de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, din care una cu consecinţe deosebit de grave şi de tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.
Constantin Ovidiu Zamfir, asociat şi administrator al companiei Azienda Agricola Agri Arceria 2005 Paolucci & Velisco SRL Felmer din judeţul Braşov, este acuzat de complicitate la două infracţiuni de folosire sau prezentare de docu