Maine,joi, 9 decembrie, ora 18.00 la Galateca, BCU, intalnire cu Lucian Boia si cartile sale:

“Tragedia Germaniei” şi “Franţa, hegemonie sau declin?” AZI partea a doua a interviului.

„E un deficit de speranță și unul de credință”

Rep.: Ploaia, viitorul, catastrofa sînt numai din cauza omului. Nu vă e frică de singurătatea noastră pe pămînt, făr’ de Dumnezeu?

L.B.: E o mare problemă. E un deficit de speranță și unul de credință. Dumnezeu s-a erodat. În Europa Occidentală, în SUA a început demult declinul providenței. Omul trebuie să creadă în ceva, e o ființă disperată, s-a regăsit un timp în religiile secularizante, în națiune, în patrie. S-a murit pentru fiecare dintre ele. Dar nu mai sînt nici ele ceea ce erau și nici omul nu mai crede cu aceeași fervoare. Puțini își organizează viața în acest sens. Se crede tot mai puțin, acest lucru lasă un gol în sufletul oamenilor, societății. Vorbeam de speranța de viață, de faptul că s-au cîștigat ani de zile de viață, dar s-a pierdut viața de apoi, e adevărat, iluzorie poate, cea care îți dădea altfel de speranță. Singura religie, secularizantă și ea, este cea a sănătății perfectă: planeta curată, omul ferit de boli, planeta să se simtă cît mai bine. Ăsta e valul ecologist.

Rep.: Alerg și sînt alergat. Nu vă e frică de goana asta a omului?

L.B.: Da, istoria se accelerează. Vorbeam de conflicte între generații? Acum vorbim de conflicte între sfert de generații. Istoria merge tot mai repede înainte. Priviți, internetul, telefonul mobil.

Rep.: Eu trăiesc această angoasă. Sînteți depășit?

L.B.: Eu personal? Da. Dar nu mă deranjează. Îmi scriu cărțile de mînă. Nu mă mai școlarizez odată. Fac ceea ce știu să fac. Am o sperietură metafizică, e ceva ce poate fi grav, nu știm către unde mergem, dar altfel, „îmi cultiv grădina”, cum spunea Voltaire. Știu că ceea ce fac nu e mare lucru