În limba ebraică, salem înseamnă pace, tranchilitate. Pe King Night, însă, acesta prinde şi alte semnificaţii – nostalgie, sobrietate sau chiar spaimă, pentru că ocultismul sonor este omniprezent. Cumva nedorite, influenţele chillwave sau hip-hop îndulcesc peisajul, iar problema pe care o am cu acest album, ca organism, este că oferă în zece piese o replică la prima. Resursele se regăsesc undeva în zona Detroit-Cleveland, în axa sonoră dintre băloşii Wolf Eyes şi stratificările celor de la Emeralds. Dubstep bastardizat care pînă la King Night (piesa!) n-a fost atît de bine şlefuit şi îndrăzneţ.
Hypnagogia is the border region between waking and sleep. It’s a threshold state, at which point the mind begins to adopt the free-associative patterns associated with dreams while still semi-conscious, within which it’s possible to experience the sort of visual and psychological phenomena you’d usually associate with hallucinogenic drugs.
(Salem, King Night)
Oasis a secat anul trecut, iar fără Noel Gallagher a ieşit Beady Eye, această trupă care nu va putea niciodată să cînte Don’t Look Back In Anger. Astfel, îi va lipsi echilibrul, pentru că Liam pe toate piesele unui album va fi un horror-hippie infinit. Previzibil, grandomanul a declarat că această trupă (Care aceasta? Sunteţi toţi, mai puţin Noel, golanule!) va fi mai bună ca Oasis. După acest single, este cel mult egală în trademarkul fudul, dar şic.
Beady Eye – Bring The Light from verstaerker on Vimeo.
Cînd îţi moare toboşarul înainte să termini albumul, ai două lucruri esenţiale de făcut. Să-l lansezi, totuşi, şi să-l înlocuieşti. Pyramid of the Sun a ieşit, cu majoritatea pieselor marcate de Jerry Fuchs, iar înlocuitorul său este, deocamdată, AE Paterra de la Zombi, cu care s-au mai întîlnit şi anul trecut pentru un EP.
Pentru că sunt inundat pînă la refuz de hypemachine
