Deunăzi, nişte prieteni de-ai mei spuneau că, de fapt, cei care stau cu ochii numai după furat, needucaţii şi proştii agresivi sunt minoritari în România, dar că, fiind abili, invazivi şi gălăgioşi, par a domina societatea. Tot ce-i posibil... Numai că acei oameni cumsecade, majoritari în accepţiunea optimiştilor, se comportă cu o discreţie demnă de o cauză mai bună. Altfel, sunt de acord cu ideea că generalizările şi exagerarea efectelor unei stări de lucruri sunt contraproductive.

De pildă, nu poţi spune că întreaga clasă politică este coruptă. Nu. Sunt oameni corecţi în toate partidele, oameni care, din nefericire, aleg să se mulţumească cu foarte puţin pentru a nu intra în conflict cu „greii", cu „baronii", cu „liderii". Desigur, o asemenea atitudine e o formă de complicitate. Numai că adesea uităm faptul că nu există oameni perfecţi - corecţi până la a sacrifica propria carieră şi imuni la orice tip de compromis. Nici în restul societăţii nu-i găseşti la tot pasul, darămite în politică!

Românul nostru „neaoş" e subiectiv, precaut, temător şi angoasat. Problemele şi frustrările lui se amplifică atunci când ia contact cu tupeul. Tupeul îi măreşte disconfortul psihologic, iar el, disperat, cade mereu în păcatul generalizărilor, resemnându-se taman atunci când ar trebui să acţioneze.

Să luăm un exemplu de pe agenda zilei: proiectul bugetului de stat pe anul viitor, desfiinţat cu argumente incontestabile de către economişti cu experienţă. În varianta simplificată (nu simplistă!), bugetul pe 2011 supraestimează veniturile din care se vor plăti pensii şi salarii, însă are foarte riguros ticluit capitolul „deplasări în străinătate". A nu se înţelege că vizitele oficialilor în străinătate sunt un rău în sine. Nici vorbă! Problema o reprezintă şmecheria de a lăsa deschisă poarta majorării taxelor şi impozitelor, precum şi posibilitatea introducerii al