Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pandurii au tăiat porcul

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 8 decembrie 2010 ·

Chiar dacă Pandurii a terminat anul pe loc retrogradabil, tehnicianul Petre Grigoraş a ţinut să-şi reunească elevii înainte de a pleca în vacanţă în jurul porcului de Crăciun şi la un pahar cu ţuică fiartă. „Chiar dacă pleacă băieţii mai devreme, tăiem şi noi un purcel. La noi a fost mai micuţ, în conformitate cu locul ocupat în clasament. Cei de la Galaţi au tăiat probabil un porc de 200 şi ceva de kilograme, noi nu ne puteam permite aşa ceva, pentru că suntem în coada clasamentului, aşa că ne-am mulţumit cu unul de vreo 70 kg“, a spus Grigoraş.

Dacă Viera a privit de departe, fiind musulman, brazilianul Alexandre Cardoso s-a aflat în centrul evenimentului, mai ales că astfel de tradiţii îi sunt familiare. „E frumos acest obicei, îl avem şi noi în Brazilia. Şi noi tăiem porcul. Cred că ţine de faptul că suntem latini. Şi la noi se bea atunci când se taie porcul, dar nu vin fiert sau ţuică fiartă. Avem şi noi un fel de ţuică făcută din trestie de zahăr“, a spus Cardoso.

Deşi nu şi-a făcut încă planuri pentru următoarea perioadă, Daniel Orac este încântat că are la dispoziţie aproape o lună de vacanţă. „Porcul a fost un motiv pentru a ne lua rămas bun fiecare, un prilej de a ne reuni, de a ne face urări. Micuţ porcul, ca pentru locul 16... Nouă ne place cel mai mult vacanţa. Şi când luăm banii. Moş Nicolae a venit doar cu un punct la Urziceni, deşi putea să vină cu trei“, a spus Orac la despărţire.

Pandurii se reunesc pe 6 ianuarie, însă fiecare fotbalist a primit un plan individual de pregătire.

Grigoraş: E rândul

conducerii acum

Chiar dacă, oficial, nu s-a anunţat lista neagră cu disponibilizaţii, nu este greu de dedus cine va părăsi în iarnă gruparea gorjeană. Vranjkovic, Maksumic, Menassel, Vranjes, Murgan, Ghindeanu şi Hidişan au şanse mici să continue la Târgu Jiu. Grigoraş a recunoscut că unii dintre ei se vor despă

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 11 minute
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Ministrul Energiei a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului după ce, în urmă cu o săptămână, un incendiu produs la un transformator a lăsat în subteran 300 de mine

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 2 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizare 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă

Mediafax acum 17 minute
Concursul de Titularizare constă în susținerea a două probe: o inspecție specială la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. În sesiunea din acest an, peste 39.700 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. La ac

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 18 minute
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 4 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Ministrul Predoiu, anunț de ultim moment după festivalul „Beach Please!” de la Costinești!

Ziua Constanta acum 4 ore
Vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, a anunțat luni, 14 iulie, că se va face o analiză pe marginea desfășurării Festivalului 'Beach Please', așa cum se obișnuiește după fiecare astfel de eveniment. 'Sigur, se face o analiză

Vremea

București
acum

31°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°