Mulţi lideri PSD care-i poartă sâmbetele lui Mircea Geoană şi-ar dori pedepsirea acestuia. Confesiunea video a fostului candidat la Preşedinţie este un bun prilej pentru resuscitarea unei teme dragi pesediştilor, aceea că Ixulescu atacă partidul, prin urmare Ixulescu trebuie "discutat" în şedinţă. A făcut-o şi Mircea Geoană, la vremea lui, mai întâi cu Adrian Năstase (la Hotel Confort, în Otopeni), apoi cu Ion Iliescu (la Bran). În jurul mesei îi regăsim pe aceiaşi "vici" voinici strâns uniţi de pasiunea pentru noul şef şi de vocaţia trădării.
Pentru Victor Ponta, felul în care rezolvă problema Geoană este un prim test de maturitate. Sub o imensă presiune din partea grupului, dl. Ponta ştie că el va trebui să înfigă cuţitul, într-un gest ritualic care să însemne despărţirea definitivă a partidului de fostul şef. Greşelile d-lui Geoană în abordarea unor astfel de probleme arată că nu există cale de mijloc: ori îl dai afară din partid, ori îl ignori complet pe adversar, trimiţându-l în uitare; "avertismentele ultimative" sau "moratoriile" nu fac altceva decât să-i umfle cota politică. Probabil că dl. Ponta se va gândi mult până să taie o dată, mai ales că, din nou, în gândurile sale sunt şi interferenţe de la Adrian Năstase, care, ca tot păţitul priceput, nu-şi doreşte acum executarea fostului său rival.
Fatalitate: şi acum, "inculpatului" i se reproşează că este "omul lui Băsescu". De-a lungul timpului, mulţi au fost acuzaţi de această gravă vină (Ioan Rus, Ilie Sârbu, Vasile Dâncu, Cristian Diaconescu, Miron Mitrea şi chiar Victor Ponta), încât ai putea spune că Traian Băsescu este preşedintele PSD, nu al PDL.
În partidul zvonerilor şi răspândacilor profesionişti, circulă insistent, de săptămâni bune, informaţia că dl. Geoană se întâlneşte constant cu dl. Băsescu, că sunt amici la cataramă şi că "proiectul" lor comun este spargerea PSD. Sun