Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş:Studenţii scapă de grija experienţei de lucru la angajare

Publicat in Adevarul, miercuri 8 decembrie 2010 ·

Studenţii scapă de corvoada lipsei de experienţă prin intermediului programelor de practică educativă. Tinerii vor dezvolta şi implementa o întreprindere simulată, după care vor efectua un stagiu de pregătire la o firmă reală, fiind îndrumaţi de tutori.

Pentru a le facilita inserţia în mediul lucrativ, cei de la Universitatea „Dimitrie Cantemir” au început implementarea programului “Pregătirea practică a studenţilor – premisă a inserţiei eficiente pe piaţa muncii” în instituţia de învăţământ. Astfel, studenţii vor învăţa lucrând la firme axate pe specialitatea lor de studiu pentru a acumula experienţă şi a le facilita găsirea unui job. Universitatea mureşeană este prima din Târgu-Mureş care a implementat acest program cofinanţat din fondul social european, în valoare de 880.000 de euro şi care se întinde pe o perioadă de 36 de luni.

„Programul constă într-un stagiu de 40 de săptămâni în care cei aproximativ 400 de studenţi înscrişi vor simula activitatea la o firmă sau o întreprindere, respectând practicile normale de lucru. Programul are scopul de a oferi pe piaţa muncii specialişti pregătiţi practic, care pot intra imediat după absolvire în activitate, fără perioade de probă sau învăţare”, ne-a declarat drd. Laura Avram, lector universitar în cadrul Universităţii “Dimitrie Cantemir”.

În total vor fi organizate trei astfel de stagii de pregătire, iar avantajele studenţilor sunt consistente, având în vedere că aceştia vor învăţa să lucreze în echipă şi vor simţi pe propria piele mecanismele de funcţionare a unei firme de succes.

În plus, după cele 40 de săptămâni de practică va avea loc un stagiu de trei săptămâni la o firmă reală, unde studenţii vor fi îndrumaţi de tutori specializaţi în domeniul economic. În cele trei săptămâni, studenţii vor putea pune în aplicare ce au învăţat pe parcursul celor 40 de săptămâni din timpul stagiului.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum o ora
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Ziarul Financiar acum o ora
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 Bucureşti Sud, între Joiţa şi Bragadiru. Aproape 400 de kilometri de autostradă unesc, de

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 47 minute
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 3 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 7 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 10 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 18 minute
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 25 minute
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

UPDATE. Știri Constanța O mașină și o căruță implicate într-un accident rutier în Lipnița

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 4 iulie 2025 Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în localitatea Lipnița, județul Constanța Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, în accidentul ru

UPDATE - Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ A fost găsit în Turda

News.ro acum 34 minute
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au participat la căutări

Vremea

București
acum

37°
vin.

19°/37°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

34°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°