Singurul articol modificat, faţă de varianta iniţială adoptată, este cel referitor la vârsta de pensionare
Legea pensiilor, reexaminată la solicitarea şefului statului, prin care se stabileşte vârsta standard de pensionare de 63 ani la femei şi de 65 ani la bărbaţi, a fost adoptată, ieri, de plenul Camerei Deputaţilor, conform Mediafax. Legea a fost adoptată, prin apel nominal, cu 172 de voturi "pentru". Singurul articol modificat, faţă de varianta iniţială adoptată, este cel referitor la vârsta de pensionare. Camera Deputaţilor este forul decizional în privinţa acestui act normativ.
Executivul: Pensionarii cu minimum 740 lei şi revoluţionarii vor achita contribuţii de sănătate
Totodată, Guvernul a decis ca pensionarii cu venituri pornind de la 740 lei şi revoluţionarii, cu excepţia celor răniţi, să achite contribuţii sociale de sănătate, numărul contribuabililor incluşi astfel în baza de impozitare fiind de două milioane de persoane, a anunţat ministrul Sănătăţii, Attila Cseke. El a precizat că această categorie de pensionari şi revoluţionari vor fi obligaţi ca, începând cu 1 ianuarie 2011, să achite contribuţii de 5,5% la Fondul asigurărilor de sănătate. "Nu este o decizie foarte uşoară, este chiar delicată, dar necesară şi trebuia luată de multă vreme. Principiul de la care trebuie să pornim, ca în multe state, este că sănătatea costă. Trebuie să reînvăţăm în societate că sănătatea nu este pe gratis", a spus ministrul.
"Statul estimează că va încasa din aceste contribuţii suplimentare 1,4 miliarde lei anual"
Potrivit ministrului, statul estimează că va încasa din aceste contribuţii suplimentare 1,4 miliarde lei anual. În prezent sunt impozitate doar pensiile pornind de la 1.000 lei. Ministrul Cseke a arătat că în prezent sunt scutite de la plata asigurărilor de sănătate 13 categorii de persoane, reprezent