Consumul casnic de bunuri de uz curent a scăzut cu 5%, în monedă naţională, în primele trei trimestre ale anului 2010, comparativ cu perioada similară a anului precedent, potrivit unui studiu al companiei GfK, anunţă Mediafax.
"În ultimii doi ani, consumatorii români au trecut de la şoc la obişnuinţă în privinţa crizei. Între timp au devenit atenţi şi exigenţi cu achiziţiile lor, şi-au moderat consumul, dar încă mai găsesc bani pentru produsele de bază", a declarat într-un comunicat Raluca Răschip, consumer tracking director la GfK România.
Segmentul alimentelor din grupa de bază a fost cel mai puţin afectat de scăderea cheltuielilor şi s-a diminuat cu 3% în perioada ianuarie - septembrie 2010 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009. Produsele pregătite acasă, care înseamnă 22% din valoarea produselor alimentare de bază, reprezintă alternativa pentru a face faţă crizei şi a susţine consumul, conform studiului.
În schimb, produsele neesenţiale non-alimentare au înregistrat cea mai mare scădere valorică (cu mai mult de 9%), principalul motiv fiind o frecvenţă de cumpărare mai mică.
Mărcile proprii au început să fie alternativa la mărcile naţionale. Deşi ponderea valorii mărcilor proprii în total FMCG este una dintre cele mai mici din Europa de Est (5%, faţă de 18%), evoluţia a fost accelerată în cursul anului 2010 de la 4% în luna ianuarie 2010 la aproape 7% în septembrie.
Există, de asemenea, unele diferenţe pe categorii. În timp ce în segmentul produselor alimentare mărcile proprii s-au dezvoltat deoarece au fost cumpărate mai des, pentru produsele non-alimentare au fost atraşi mai mulţi consumatori. Smântâna, ketchup-ul şi prosoapele de bucătărie sunt unele dintre categoriile cu cea mai mare creştere în cota mărcilor proprii.
"O privire asupra structurii outlet-urilor din România în ultimii ani arată o dezvoltare extrem de dinamică a co