- Editorial - nr. 687 / 8 Decembrie, 2010 Motto: "Speranta nu se situeaza intre lucrurile alunecoase, e cel mai ferm dintre sentimentele omului. Speranta se inrudeste cu lujerul Maicii Domnului, pentru ca de foarte multe ori da in spic!" (Fanus Neagu) De cateva decenii incoace ma tot straduiesc sa pricep de ce ne incapatanam sa traim urat, cand atat de putin ne lipseste pentru a ne catifela sufletele!? De ce ne uram _ si, Doamne, ce obositoare este ura! -, cand a iubi e mult mai comod, mai relaxant si... fermecator!? Constant, imi intareste aceste convingeri unul dintre prietenii mei de-o viata, Gavrus, trimitandu-mi, pe alese, mesaje ce-mi racoresc fruntea, adesea prea incinsa de focul mocnit, pestilential, al realitatii romanesti celei de toate zilele, mai amara uneori decat insasi painea strainatatii. Unul dintre cele mai recente texte despre care vorbeam mai sus "drapeaza" atat de bine gandurile mele din ultima vreme, incat il public in cele ce urmeaza, cu singurul regret ca harul meu nu poate egala dumnezeiescul talent cu care a fost invrednicit irepetabilul Paznic al Cuvantului - scriitorul Fanus Neagu _, pe care dragostea si admiratia mea l-au insotit (fie si din umbra) si continua sa-l vegheze "de la tinerete pan' la batranete". "Hoitarii" se numeste textul pe care vi-l propun si este semnat de Fanus Neagu, cel care, in 2008, aflat pe patul de spital, atins fiind de o boala nemiloasa ("Am cancer, dar fii intelectual, scrie neoplasm!" _ ii spunea lui Marius Tuca), astfel se adresa... "hienelor infometate de moarte", care au luat cu asalt portile spitalului, in asteptarea unei tragice vesti: "Urat mai traiti, domnilor!"... "Nu va mai obositi _ scria atunci Marius Tuca -, vestea aceea e departe, le-am spune azi, dupa intalnirea cu un Fanus Neagu plin de forta, de umor si de povesti. Scrie cel de-al doilea volum din «Asfintit de Europa, rasarit de Asie». Ci