Fostul rector al Universităţii Oradea, Teodor Maghiar, a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Bucureşti la opt ani de închisoare cu executare, pentru înşelăciune şi alte fapte de fals intelectual, uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale, însă decizia nu este definitivă, potrivit NewsIn.
Astfel, Tribunalul Bucureşti a decis, la începutul lunii decembrie, să îl condamne pe Maghiar la 8 ani de închisoare cu executare pentru înşelăciune şi la alte patru pedepse de câte trei luni de închisoare pentru fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi două fapte de uz de fals. Instanţa a decis că fostul rector va executa cea mai grea pedeapsă, cea de 8 ani de închisoare, fiindu-i totodată interzise mai multe drepturi.
De asemenea, instanţa a menţinut sechestrul instituit de procurori asupra unui autoturism al lui Maghiar şi mai multor clădiri şi terenuri. De asemenea, fostul rector a fost obligat la plata către Ministerul Educaţiei a unui prejudiciu de 882.045.609.000 de lei vechi, dar şi la cheltuieli de judecată în valoare de 20.000 de lei, către stat.
Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Procurorii DNA au dispus, în 2008, trimiterea în judecată a lui Teodor Maghiar, fost rector al Universităţii din Oradea, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual, uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale.
Potrivit DNA, în perioada ianuarie 2000 - ianuarie 2004, în calitate de rector al Universităţii Oradea, Maghiar a întocmit şi trimis, în mod repetat, la Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC), situaţii statistice conţinând date nereale referitoare la numărul de studenţi, precum şi la alte persoane admise la studii pe locuri fără taxă, cunoscând că, de numărul studenţilor depinde dimensionarea alocaţiei bugetare.
Datele respective certifică în mod fals că anual, l