Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boagiu îşi trimite Corpul de Control la CNADNR pentru a verifica autostrada Bucureşti-Ploieşti

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 8 decembrie 2010 ·

Ministrul transporturilor, Anca Boagiu, a mandatat Corpul de Control al instituţiei să efectueze un control la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) referitor la tronsonul de autostradă Bucureşti-Ploieşti. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU

"Controlul va urmări verificarea respectării prevederilor legale la schimbarea soluţiei tehnice prin înlocuirea pământurilor de umplutură cu umplutură de balast, la construcţia tronsonului de autostradă Bucureşti-Ploieşti. Totodată, controlul va viza şi verificarea respectării prevederilor legale privind furnizarea balastului necesar, în urma schimbării soluţiei tehnice", se menţionează într-un comunicat remis astăzi de Ministerul Transporturilor.

Decizia ministrului vine ca urmare a unei declaraţii făcute de preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), Augustin Hagiu, potrivit căruia cu o lună înainte de campania electorală de la alegerile prezidenţiale din 2009, o comisie a CNADNR a negociat cu constructorii autostrăzii majorarea preţului la balast până la 89 de lei/mc, fără TVA, un preţ de patru ori mai mare decât cel al pieţei.

Preşedintele FORT a calculat şi prejudiciul adus bugetului de stat prin umflarea de patru ori a preţului la materialele de construcţie pentru autostradă. "Este vorba de o gaură la buget de 74,8 milioane de euro, sumă compusă din umflarea preţului, neplata redevenţelor, distrugerea drumurilor judeţene, neplata rovignetelor, a TVA şi a altor taxe şi impozite" susţine Hagiu, citat de Oservatorul Prahovean.

La ora actuală, lucrările pe Autostrada Moara Vlăsiei- Ploieşti sunt blocate din lipsa fondurilor, fiind realizată în proporţie de 60 la sută. Lucrările ar fi trebuit să fie finalizate în vara anului 2009, informează Agerpres.

Potrivit CNADNR, anul acesta sunt prevăzute aici fonduri de 737 milioane lei, incluzân

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Pericol în curtea unui cămin cu 72 de bătrâni din judeţul Constanţa – Elicea unei eoliene funcţionează necotrolat din cauza vântului / Vârstnicii, relocaţi / Casele pe o rază de 250 de metri, evacuate / Trei rezervoare cu GPL, în apropiere - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Elicea unei eoliene din localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa, funcţionează necotrolat din cauza vântului. Eoliana este amplasată la zece metri de un cămin cu 72 de vârstnici, iar în apropierea sunt trei rezervoare cu GPL. Vârstnicii au fost re

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 11 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 6 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 9 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 8 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 9 ore
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

VIDEO Marele Duce de Luxemburg a anunţat data abdicării sale în discursul de Crăciun

HotNews acum 6 ore
Abdicarea Marelui Duce de Luxemburg este din ce în ce mai clară. Henri de Luxembourg, care în iunie anul trecut a schiţat transferul de putere către fiul său cel mare, a dezvăluit data reală a predării ştafetei în timpul discursului său de Crăciun,

Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare

Mediafax acum 8 ore
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare după ce i s-a spus că nu se califică pentru eliberarea temporară de sărbători de care se vor bucura mii de deţinuţi de la Penitenciarul Tremembe. Robinho se află în închisoare în Brazilia,

Bărbat arestat după ce a lovit cu mașina mai mulți pietoni. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor după ce a lovit cu maşina pietoni în Londra în primele ore ale zilei de Crăciun, relatează PA Media/dpa. Poliţia Metropolitană a anunţat că forţele de ordine au fost chemate la ora 00:45

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/4°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

1°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
joi

-2°/4°
vin.

0°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/4°