Trei bărbaţi din Dâmboviţa au furat luni seara sute de ciocolate dintr-un supermarket din Târgu-Jiu. Fără să le pese că au fost filmaţi de camerele de supraveghere, tinerii s-au urcat în maşină şi au dat bir cu fugiţii, însă planul lor a fost stricat de poliţiştiii gorjeni, care au pornit pe urmele lor şi au reuşit să-i prindă în oraşul Rovinari.
Furtul a fost anunţat de unul dintre angajaţii supermarketului. „După ce un angajat al unui supermarket a sesizat faptul că trei indivizi au sustras mai multe bucăţi de ciocolată şi au părăsit locaţia, îndreptându-se cu un autovehicul în direcţia Rovinari, a fost instituit un filtru rutier pe DE79 Rovinari, ocazie cu care au fost identificaţi Viorel U., în vârstă de 23 ani, Valentin U., de 24 ani şi Ionuţ P., de 28 ani, toţi din comuna Nucet, judeţul Dîmboviţa.
S-a stabilit că aceştia au sustras un număr de 459 de bucăţi de ciocolată, în valoare de 1.600 lei“, a declarat Bogdan Scafeş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
Obligaţi să stea o lună la Nucet
După 24 de ore petrecute în arest, cei trei bărbaţi au fost prezentaţi aseară în faţa procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, care au decis ca aceştia să nu părăsească localitatea de domiciliu în următoarele 30 de zile.
Măsura a intrat în vigoare începând de astăzi. Hoţii de ciocolată sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi riscă până la 15 ani de închisoare.