Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TRAFIC DE DROGURI! O tânără de 19 ani introducea droguri în penitenciarul Mărgineni

Publicat in Adevarul, miercuri 8 decembrie 2010 ·

Se ducea în vizită la unchiul ei, dar avea grijă să îl “alimenteze” şi cu droguri. Este vorba de o tânără de 19 ani care în mod repetat a introdus heroină în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Mărgineni fără ca nimeni să îşi dea seama.

Ieri, în urma unui control efectuat de paznicii penitenciarului într-un pachet de alimente, s-a descoperit cantitatea de zece grame de heroină. În urma cercetărilor s-a stabilit ca drogurile au fost aduse de Alina Lăcrămioara, în vârstă de 19 ani, lui Marcel Florin, unchiul ei, aflat în puşcărie. Procurorii D.I.I.C.O.T au stability că tânăra introducea drogurile în tivul unor pantaloni.

Alina Lăcrămioara, din municipiul Bucureşti, este cercetată acum pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

Aceasta a fost reţinută pentru 24 de ore pe baza de ordonanţă şi a fost prezentată Tribunalului Dâmboviţa, pe numele său a fost emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile. În prezent se află în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 2 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

EURO 2024: Elveţia învinge Ungaria în al doilea meci al Grupei A

Mediafax acum 3 ore
Elveţia a învins Ungaria în al doilea meci al Grupei A de la Campionatul European de Fotbal din Germania. Partida s-a disputat sâmbătă, la Köln. Din Grupa A mai fac parte ţara organizatoare, Germania, şi Scoţia.

Premierul Italiei declară că statele UE nu vor fi direct implicate în împrumutul G7 pentru Ucraina

G4Media acum o ora
Statele Uniunii Europene nu vor fi implicate direct pentru moment în împrumutul de 50 miliarde de dolari pe care ţările din G7 au în vedere să-l acord Ucrainei pe baza veniturilor provenite din activele ruseşti îngheţate, a declarat sâmbătă şefa guv

Suedia afirmă că un avion militar rusesc a încălcat spaţiul aerian. Ministrul suedez de Externe: Mişcarea, „inacceptabilă”

Mediafax acum 2 ore
Incidentul a avut loc la est de insula Gotland din Marea Baltică, au anunţat sâmbătă forţele armate ale ţării nordice, relatează agenţia Reuters. Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat drept „inacceptabilă" încălcarea spaţiului a

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 5 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Zelenski speră la o „pace justă cât mai repede posibil”, la summitul din Elveţia

G4Media acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat speranţa sâmbătă de a se ajunge la o „pace justă cât mai repede posibil”, în debutul primului summit pentru pace în Ucraina care se desfăşoară în Elveţia, fără participarea Rusiei, transmite Ag

Spania a învins Croația în primul meci din Grupa B a Campionatului European de fotbal - EURO 2024 din Germania

Ziua Constanta acum 24 minute
Echipa de fotbal a Spaniei a învins echipa Croaţiei cu scorul de 3-0 (3-0), în această seară, pe Olympiastadion din Berlin, în primul meci din Grupa B a Campionatului European de fotbal - EURO 2024 din Germania. Au marcat Morata în min 29, Fabian Ru

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi Consilii Judeţene: PSD - 36,96%, PNL - 30,19%, AUR - 9,78%, Alianţa Dreapta Unită - 7,80%, UDMR - 5,34%, SOS România 3,11% - date parţiale ora 16.00

News.ro acum 3 ore
PSD a obţinut 36,96% dintre mandatele de preşedinte de Consiliu Judeţean, după alegerile de duminică, fiind urmat de PNL, AUR, Alianţa Dreapta Unită, UDMR şi SOS România, anunţă, sâmbătă, Biroul Electoral Central (BEC). Potrivit BEC, pentru alegerea

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 6 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat sâmbătă candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an, informează Agerpres.ro Acesta a arătat că va candida sub sloganul ''Un preşedinte pentr

Vremea

București
acum

25°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

22°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/28°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/25°
lun.

14°/24°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

16°/28°
mar.

17°/31°