Tehnologia și democrația sînt doar două dintre conceptele ce se întrețes în scandalul diplomatic generat de site-ul non-profit Wikileaks. Editorul site-ului, Julian Assange, este un ex-hacker australian care găsește rușinos faptul că presa mondială în ansamblu publică mai puține documente clasificate decît fondatorii acestui site.
Site-ul a publicat în ultimii patru ani numeroase documente secrete, printre care procedurile de la Guantanamo Bay sau războiul din Afghanistan, dar niciodată nu a avut parte de atît de multă atenție ca acum, cînd protagoniștii știrilor sînt vedete ale politicii internaționale. Transparența în politica internațională a ajuns în epoca 2.0 datorită aplicațiilor wiki, dar Wikileaks se întoarce spre o formă tradițională de jurnalism - acum, comentariile la articole de pe site nu mai sînt permise.
Americanii s-au grăbit să explice că informațiile respective nu reprezintă un punct de vedere oficial; în schimb, Hugo Chavez a sugerat că Hillary Clinton ar trebui să-și dea demisia după un asemenea incident. Wikileaks conține și referințe la România și Moldova, dar cele două state nu au nici măcar împreună o rețea de ambasade comparabilă cu a Franței, care ia deja măsuri pentru prevenirea unor viitoare incidente de acest tip.
După logica „dacă nu scrie ca în Coran, este dăunător, iar dacă scrie ca în Coran, este inutil”, sînt aceste scurgeri informaționale oportune sau nu? Apropo de musulmani, diplomații americani văd o amenințare în apropierea Turciei de Iran, dar numai citind teza doctorală a ministrului de externe turc Ahmet Davutoglu, direcția pe care o ia politica externă a Turciei nu mai pare surprinzătoare. Pe de altă parte, ies la iveală opiniile negative ale liderilor arabi (suniți) față de omologii lor perși (șiiți). Însă Ahmadinejad susține că acestea sînt diversiuni cu scopul de a scinda lumea islamică...
Mai de
