* "reţeta minune anticancer" pe bază de produse apicole, vehiculată de Monica Tatoiu, a făcut ca toată producţia de propolis şi polen să fie epuizată în timp record
* cum şi producţia de miere a fost destul de bună şi există cerere pe piaţă, crescătorii de albine pot spune că au avut un an bun
Apicultorii brăileni cu experienţă, care ştiu cum să producă propolis şi polen, au dat lovitura anul acesta, datorită reţetei anticancer vehiculate de Monica Tatoiu. "De când s-a făcut publică această reţetă bazată pe produse apicole, polenul se caută extraordinar de mult. La ora actuală, producţia de polen şi propolis obţinută de crescătorii brăileni s-a cam epuizat", ne-a declarat Florian Vizireanu, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine Brăila. Încasările au fost cu atât mai mari cu cât propolisul şi polenul costă de câteva ori mai mult decât mierea. Astfel, dacă un kilogram de miere de salcâm se vinde la producător cu 10-11 lei per kilogram, polenul se dă cu 50-60 lei/kg, iar propolisul poate ajunge până la 250 lei/kg.
Nici în ceea ce priveşte producţia de miere, apicultorii brăileni nu pot spune că au avut un an prost, chiar dacă vremea nefavorabilă a afectat sezonul de cules la salcâm, tei sau rapiţă. "Ce s-a pierdut la salcâm, s-a recuperat la floarea-soarelui, a cărei perioadă de înflorire a coincis cu o vreme bună, ce a permis albinelor să îşi facă treaba cu eficienţă mare", ne-a spus Florian Vizireanu, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine Brăila. Astfel, dacă în perioada de înflorire a salcâmului şi teiului s-au obţinut până în 5 kg de miere marfă per stup de albine, la floarea-soarelui producţia a urcat la o medie de 20 kg miere marfă. Acest lucru a contat foarte mult, chiar şi în condiţiile în care mierea de floarea-soarelui intră la categoria "polifloră" şi costă mai puţin decât cea de salcâm, plecând de la producător cu preţul d