Patronatul Societăţilor din Construcţii (PSC) şi-a unit forţele cu Asociaţia Română a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO) în războiul pe care îl poartă cu statul pentru recuperarea unor datorii care se ridică la circa 1 mld. euro.
„În ianuarie 2010 nivelul creanţelor ce trebuiau recuperate de constructori se ridica la circa 2 mld. euro, din care Guvernul a anunţat că s-au plătit jumătate. Acestea sunt datorii aferente anului 2009, însă în noiembrie-decembrie încep să curgă facturile din urmă. De anul acesta probabil nu vor fi datorii prea mari, pentru că nu s-au făcut multe lucrări. Am creat această platformă alături de ARACO pentru a avea o poziţie întărită în discuţiile cu reprezentanţii Guvernului“, a declarat Cristian Erbaşu, preşedintele PSC.
Cele două entităţi sunt pregătite să meargă până la paralizarea sectorului de construcţii dacă nu vor reuşi să îşi recupereze banii.
„În primăvară, în Polonia, s-au operat nişte modificări fiscale în domeniul construcţiilor şi ca răspuns companiile au blocat tot sectorul pentru câteva zile. La nivelul acesta ne dorim să ajungem şi noi“, a comentat Răzvan Niculescu-Aron, vicepreşedintele PSC.
Potrivit lui Cristian Erbaşu, sectorul construcţiilor a avut într-un singur an o scădere foarte abruptă, iar companiile au fost prinse pe nepregătite, la fel ca şi în perioada de creştere economică. Valoarea proiectelor din construcţii a scăzut la jumătate în această perioadă, situaţie care a determinat disponibilizarea a 30-40% din angajaţi.
„Potrivit datelor de la Camera de Muncă, pe şantierele deschise acum lucrează 250-300.000 de muncitori, în comparaţie cu 400-500.000 cât erau înainte de criză. Din cei care sunt evidenţiaţi ca muncitori activi, mulţi nu şi-au primit salariile sau firmele nu le-au plătit impozitele“, menţionează Erbaşu.
Salvarea în mediul privat
Constructorii au încet