Preşedintele Traian Băsescu a declarat astăzi, la TVR, că Mircea Geoană "are multă mizerie în spatele lui", iar acest lucru a fost motivul pentru care a ales ca onorul de Ziua Naţională să-i fie dat premierului Emil Boc. Sursa: Codrin Prisecaru
"Ştiind câtă mizerie e în spatele lui Mircea Geoană nu puteam să umilesc armata să primească onorul de la el", a spus şeful statului.
Preşedintele Băsescu a făcut această precizare în contextul explicaţiilor lui Mircea Geoană date pentru vizita casă la Sorin Ovidiu Vîntu, din campania de anul trecut pentru prezidenţiale.
Şeful statului a afirmat că atât fostul, cât şi actualul preşedinte al PSD mint când vorbesc despre ce s-a întâmplat atunci.
"Mircea Geoană are atâta mizerie în spatele lui... Până şi la un an după ce a pierdut penibil alegerile minte. Minte şi el, şi Ponta (...) Ponta i-a zis să mintă şi acum o face pe fata mare", a spus Băsescu.
Şeful statului a adăugat că nu crede că fostul şef al PSD ar trebui schimbat de la conducerea Senatului. "Trebuie să avem stabilitate în instituţii. Dar nu mă interesează pe mine, e problema PSD", a comentat Băsescu.
Ponta: Când Băsescu vorbeşte de minciună, 20 de milioane de români se întorc cu spatele
În replică, președintele PSD Victor Ponta susține că nu știe la ce se referă șeful statului când spune că minte în legătură cu vizita lui Geoană acasă la Sorin Ovidiu Vîntu.
”Când Băsescu vorbeşte de minciună, 20 de milioane de români cred că se întorc cu spatele. Nu ştiu la ce se referă Băsescu, dar, ca de altfel toţi cetăţenii României, am aflat de vizita la Vîntu joi, când am văzut pozele pe Hotnews”, a spus Ponta, citat de Agerpres.