Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, l-a decorat, la Varşovia, pe cineastul polonez Andrzej Wajda, cu medalia Ordinul Prieteniei, cu ocazia unei ceremonii transmise în direct de televiziunea naţională poloneză. ”Această distincţie i-a fost decernată lui Andrzej Wajda pentru contribuţia lui colosală adusă cinematografiei poloneze şi mondiale”, a declarat Dmitri Medvedev, aflat într-o vizită oficială în Polonia, prima întreprinsă de un preşedinte rus în această ţară, în ultimii nouă ani. Andrzej Wajda, în vârstă de 83 de ani, a fost recompensat cu premiul Oscar pentru întreaga carieră în anul 2000. Decorarea cineastului polonez de către preşedintele rus este un adevărat semn de reconciliere între cele două popoare. În filmografia sa se află şi lungmetrajul ”Katyn” despre masacrarea a mii de ofiţeri polonezi, în 1940, la Katyn, din ordinul lui Iosif Vissarionovici Stalin. Lansat în 2007, acest film a fost difuzat abia în 2010 de televiziunea naţională din Rusia. Camera Inferioară a Parlamentului rus a admis, recent, în termeni foarte duri, că masacrul de la Katyn a fost ordonat de Stalin, aceasta fiind prima recunoaştere oficială atât de clară a unor fapte reprobabile comise de regimul sovietic. ”Această direcţie va fi continuată, am adoptat-o în cunoştinţă de cauză. Am luat o decizie şi nu ne vom îndepărta de ea. Trebuie să cunoaştem adevărul. Polonezii au nevoie de el, dar şi propriii noştri cetăţeni, ruşii”, a declarat preşedintele Dmitri Medvedev, după întâlnirea cu omologul său polonez, Bronislaw Komorowski.
Autori: A.B.
Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, l-a decorat, la Varşovia, pe cineastul polonez Andrzej Wajda, cu medalia Ordinul Prieteniei, cu ocazia unei ceremonii transmise în direct de televiziunea naţională poloneză. ”Această distincţie i-a fost decernată lui Andrzej Wajda pentru contribuţia lui colosală adusă cinematografiei poloneze şi mo