Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensionarii cu minim 740 lei vor plăti CAS

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 8 decembrie 2010 ·

Peste 20% din pensionarii mureşeni, care au între 740 şi 1000 lei pensie vor fi obligaţi să plătească contribuţie la asigurările de sănătate.

Pentru o mai bună finanţare a sistemului de sănătate, Guvernul a aprobat luni o ordonanţă de urgenţă care extinde numărul de persoane care vor contribui la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS). Astfel, de la 1 ianuarie 2011 vor plăti 5,5% contribuţie la FNUASS încă două categorii de persoane: pensionarii cu venituri peste 740 lei şi cea mai mare parte din categoria revoluţionarilor, cu excepţia revoluţionarilor răniţi şi a celor răniţi reţinuţi. “În prezent, cei care au pensii mai mari de 1000 lei plătesc contribuţie de sănătate”, a precizat Ileana Morent, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Mureş. Potrivit acesteia, din cei 164.000 de pensionari mureşeni, aproximativ 33.400 de pensionari au pensii între 740 şi 1000 lei.

Numărul categoriilor exceptate de la plată era prea mare

Ministrul Sănătăţii a explicat că în cazul pensionarilor cu pensii mai mari de 740 de lei, contribuţia de 5,5% la FNUASS se va aplica întregii sume. Explicaţia dată de Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, pentru necesitatea luării acestei măsuri este faptul că, dacă în 1997 existau şase categorii de persoane exceptate de la plata contribuţiilor la asigurările de sănătate, acum a ajuns dublu, la 13 categorii. „Am ajuns ca la nivelul anului 2010 numărul total al persoanelor scutite de plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate să fie 10.732.616, din 21.500.000 de persoane, cât numără populaţia României în prezent. Practic, avem doar 6.729.264 plătitori de asigurări, din care aproximativ 5.000.000 de salariaţi”, a afirmat Cseke Attila, potrivit unui comunicat de presă remis de Guvernul României. Impactul bugetar al acestei măsuri, prin extinderea numărului de persoane care vor contribu

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 53 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 48 minute
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 34 minute
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum o ora
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°