Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antrenament comun pe platforma Rompetrol

Publicat in Ziua Constanta, joi 9 decembrie 2010 ·

Scenariul exerciţiului: În perioada 15.11.2010 - 15.12.2010, conducerea Grupului ROMPETROL a decis să se execute o revizie generală a instalaţiilor de pe platforma industrială. Personalul SC ROMPETROL RAFINARE SA desfăşoară activităţi de întreţinere şi revizie la parcul de rezervoare de motorină grea şi instalaţiile aferente acestora. Lucrările de revizie impun printre altele şi lucrări de întreţinere a rezervoarelor de 10.000 m3 care au fost spălate şi pregătite pentru depozitarea produsului petrolier. Datorită unor neglijenţe, rezervorul nu este bine curăţat, astfel că în bazinul acestuia se găseşte o cantitate apreciabilă de apă. Conform planului de lucrări, în această dimineaţă începe umplerea rezervorului C98 cu păcură. În acelaşi timp doi laboranţi sunt urcaţi pe capacul rezervorului pentru a lua probe de păcură. La ora 08.35, rezervorul conţinea deja 6.500 m3 păcură. Un alt muncitor efectua o revizie şi probe la instalaţiile fixe de stingere de la rezervoarele C96, C98, C100 aflându-se în casa pompelor. Ceilalţi angajaţi ai operatorului economic sunt agrenaţi de asemenea în lucrări de revizie şi întreţinere în alte secţii de pe platformă. La ora 08.50 se produce o explozie la rezervorul C98 urmată de un incendiu. Laboranţii de pe capacul rezervorului sunt răniţi şi au rămas imobilizaţi fără posibilitatea de a se autoevacua. Explozia afectează şi reţeaua de protecţie a rezervorului dar şi casa pompelor aflată la aproximativ 20 m de obiectiv, iar muncitorul care efectua revizia în casa pompelor este rănit la cap, îşi pierde cunoştinţa şi rămâne blocat în interiorul acesteia. În urma evenimentului sunt alertate structurile de intervenţie atât ale platformei cât şi ale celorlalte instituţii. La ora 08.55 se realizează notificarea iniţială a SC GLOBAL SECURITY SISTEM SA (firmă ce asigură serviciul privat pentru situaţii de urgenţă pe platformă) şi a Inspectoratului

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 9 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 6 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 6 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 11 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 2 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°