- mișcare artistică cu cromatică pestriță și tușeuri fine de trîmbiță -

Fiecare dintre noi e bucuros în preajma Crăciunului să asculte colinde şi, dacă este posibil, într-o gamă cît mai variată. Pentru că în materie de colinde e ceva mai greu să vii cu material nou, se impune să impresionezi în vreun fel atunci cînd colinzi. Prin calitatea vocii, prin vestimentaţie, prin dimensiunea grupului, prin instrumente muzicale, printr-o urătură/strigătură. Indiferent cum, trebuie să impresionezi gazda printr-un ceva mai special, ca să-i arăţi acesteia că-i acorzi importanţă şi că vrei să ţi se acorde atenţie măcar pentru faptul că te-ai chinuit să aduci ceva nou. Dacă eşti vizitat numai de colindători cu „O, ce veste minunată!“ în repertoriu, rezişti la primele trei grupuri. De la al patrulea, începi să deschizi uşa mai rar şi să plăteşti colinda din ce în ce mai prost, aspect care ajunge să-i afecteze, din păcate, şi pe cei care chiar s-au pregătit, dar au ajuns la uşa gazdei cînd aceasta este deja prea enervată de acelaşi repertoriu şi prea puţin dispusă să mai decarteze (cîte) ceva.

Cam aşa e şi cu grevele. Nu atragi atenţia, nu primeşti! Am avut o şansă de a atrage atenţia, şansă pe care chiar am fructificat-o la începutul anilor ’90. Apoi, pentru că stocurile de şanse de orice fel păreau să se epuizeze, am diluat modelul iniţial, cît să ne ajungă. Decît deloc, mai bine îndoit cu multă apă.

Manifestaţiile de la începutul anilor ’90 au avut impact pentru că urmau un calapod existent şi uşor adaptabil noilor condiţii. Comunismul ne-a învăţat ce înseamnă o manifestare publică. Sau, mai bine zis, ce înseamnă management de eveniment. Iar Revoluţia a adus un gen de entuziasm şi o dorinţă de exprimare a forţei şi a creativităţii vulgului. Şi le-am combinat.

În acest context au apărut scandările. Dacă prin „Jos tiranul! Jos Ceauşescu! Jos comunismul!“