Nicu Bendea vorbeşte despre stand-up comedy ca mod de viaţă. Fenomenul stand-up comedy a început acum şapte ani, mai întâi în Bucureşti, apoi s-a extins şi în restul ţării. La Cluj, el este prezent de cinci ani. Unul dintre cei mai apreciaţi comici este Nicu Bendea, din trupa Comedica, prezentă „pe piaţă“ din 2003.
Cam ce vârstă are publicul de stand-up comedy?
De la 14-15 ani, adică de când au calculator, se uită pe youtube, caută, reţin un nume, apoi văd afişul cu numele ăla care vine în Cluj. Vârsta maximă este cam până la 40 de ani, cu mici excepţii.
La ce mai râd românii?
În general, prind glumele în care publicul se regăseşte. În special subiecte legate de relaţii, de criză, disperare, mofturi, fiţe, pretenţii, Botezatu. Şi autoironia merge bine. Mai fac glume şi despre şoferii din Alba, dar le spun din start că şi eu sunt de acolo.
Cum ţi-a venit ideea să faci stand-up comedy?
Eu mă uitam la televizor la revelioane, inclusiv la Stela şi Arşinel, Romică Ţociu şi Cornel Palade. Veneau în faţa a milioane de oameni cu o pregătire, pentru că ei sunt profesionişti, şi râdeam la glumele lor. Undele mari de umor au apărut în timpuri mai de restrişte, cum spunea cronicarul. Constantin Tănase avea un succes enorm şi spunând lucruri care erau puţin interzise, după aceea, în perioada comunistă, titanii genului, Dem. Rădulescu, Amza Pellea, Toma Caragiu făceau veritabile numere de stand-up comedy, ei sunt ca bunicii stand-up comey. Eu regret două lucruri: că n-am făcut armata şi că nu m-am născut să prind mai mult în perioada comunistă.
Cum şi când ai descoperit că oamenii îţi ascultă şi gustă glumele?
La liceu sau la şcoală. Atunci eram perceput mai degrabă ca obraznic, pentru că întrerupeam ora. Acum şi când îmi opreşte ora vreun elev cu vreo remarcă, iniţial mă supăr, dar după aia, dacă spune ceva hazliu, inteli
