Aşa arată oamenii care nu aşteaptă nimic de la stat.
Un studiu recent arată că trei sferturi dintre români încă vor ca statul să le dea totul. Azi vorbim despre ceilalţi. Domnişoara Ştefania a terminat Geografia. Putea avea o fulminantă şi banală carieră într-o mare agenţie de turism, dar a preferat să se ducă în satul unchieşilor ei şi să facă dintr-o casă bătrânească o pensiune de zici că-i căsuţa de turtă dulce. Despre ministrul Turismului, domnişoara Ştefania zice doar atât: „Măcar nu face rău". Pentru aşa compliment, în loc să ia stupide premii de popularitate de la primari inepţi, Elena Udrea ar trebui să bată mătănii de la Bucureşti până în pragul căsuţei de turtă dulce.
Într-un sat aflat la 15 kilometri de orice asfalt, la care se ajunge cu maximum 25 km/h, domnul Ladislau a deschis o chestie unică în lume: Muzeul Pălăriilor de Paie. A făcut el ce-a făcut şi toată suflarea satului trudeşte întru meşteşugul acestor pălării, iar de ceva ani aduce copii din ţară şi din străinătate, să-l înveţe şi ei. La câţi ani au stat la guvernare, puteau şi UDMR-iştii să-i pună o şapă de asfalt măcar până în poarta muzeului, dar domnul Ladislau nici măcar nu speră la aşa ceva.
Domnul Adi e de la oraş, e patron şi e foarte interesat de fondurile europene. Când află despre o oportunitate în care implicarea primăriei e de neevitat, conchide fără prea multe ezitări: „Vorbesc cu viceprimarul". Ştie că primarul e un bou cu care nu se pot discuta asemenea lucruri, că nu le pricepe şi zice, din principiu, „nu". Primarul, boul, e la al treilea mandat.
De neevitat este întâlnirea cu domnul Ghe., măcar pentru faptul că e foarte preţuit de prinţul Charles al Marii Britanii. După o muncă sisifică, domnul Ghe. a reuşit să convingă gospodinele din satele dimprejur să producă, în condiţii de maximă securitate alimentară, ceea ce ele oricum făceau din moşi-strămo
