Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fenomenul corupţiei tinde să se accentueze, potrivit Barometrului Global publicat de TI

Publicat in Romania Libera, joi 9 decembrie 2010 ·

Aproximativ 60 la sută dintre persoanele din întreaga lume cred că fenomenul corupţiei s-a amplificat în ultimii trei ani, iar 40 la sută dintre persoanele intervievate în cadrul Barometrului Global pe tema Corupţiei 2010 realizat de Transparency International afirmă că au oferit mită în ultimul an, potrivit Mediafax.

Barometrul Global pe tema Corupţiei 2010 a fost publicat cu ocazia Zilei internaţionale împotriva corupţiei.

Părerile despre amploarea fenomenului corupţiei sunt mai accentuate în Europa şi America de Nord, unde 73, respectiv 67 la sută dintre persoane cred că problema corupţiei s-a accentuat în ultimii trei ani.

În pofida rezultatelor, potrivit studiului, 70 la sută dintre persoane ar semnala un act de corupţie. "Problemele cauzate de criza financiară continuă să afecteze opiniile în legătură cu amploarea corupţiei, mai ales în Europa şi în America de Nord. Instituţiile trebuie să aibă determinarea de a relansa buna guvernare şi încrederea", afirmă Huguette Labelle, preşedintele Transparency International. "Este încurajator că atât de multe persoane sunt pregătite să ia atitudine faţă de corupţie. Voinţa trebuie mobilizată", subliniază Labelle.

Studiul a fost realizat pe un eşantion de peste 91.000 de persoane din 86 de ţări şi teritorii, concentrându-se pe "corupţia mică", percepţiile asupra instituţiilor publice şi asupra celor abilitaţi să combată corupţia.

Potrivit studiului, peste 50 la sută dintre persoane din Africa subsahariană au oferit mită în ultimele 12 luni, la fel ca şi 36 la sută dintre persoanele din Orientul Mijlociu şi nordul Africii, 19 la sută din ţările balcanice şi Turcia şi cinci la sută din state UE. Aproximativ 60 la sută dintre persoanele din întreaga lume cred că fenomenul corupţiei s-a amplificat în ultimii trei ani, iar 40 la sută dintre persoanele intervievate în cadrul Barometrului Global pe tema

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 7 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 9 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 6 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 13 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

FOCUS: Românii, chemaţi la primele alegeri comasate de după revoluţie - europarlamentare şi locale

Mediafax acum 7 ore
Listele propuse de partide pentru Parlamentul European pot fi votate de cetăţenii români la orice secţie. Pentru a-şi vota aleşii locali, oamenii trebuie să se prezinte la secţia la care sunt arondaţi, potrivit adresei din buletin. La aceste alegeri

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 9 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 12 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 9 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 7 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

MAI: Continuarea promovării electorale în afara perioadei permise de lege este interzisă, inclusiv pe reţelele sociale, conform legislaţiei în vigoare

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii MAI au transmis că, „pentru corecta informare a publicului, având în vedere anumite informaţii apărute în spaţiul public privind sancţionarea unor persoane care au continuat campania electorală prin postări pe reţelele de socializare”

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°