Mai sunt doar trei săptămâni până la sfârşitul unui an care şi-a luat libertatea de a fi ceea ce nici el nu putea concepe a fi; devorator de vieţi nepregătite, instrument de tortură financiară, vehicul staţionar într-un refugiu impropriu; un sac fără fund pentru negocieri ratate, sau, în trei cuvinte, măsura subdemnităţii naţionale. Anul care a lovit cel mai crunt speranţele românilor. Ale celor mulţi şi tăcuţi. Un an de viaţă care a bătut toate recordurile "făcutului de râs", fie că s-a antrenat, în acest scop, la profilul "pachete legislative", "rezistenţă socială" în faţa crizei sau "incapacitate guvernamentală" de a ocoli recesiunea; de a o evita sau subordona.

Un an, aparent sănătos, asemenea unui om obligat să se vaccineze împotriva închipuitei gripe porcine, "tratament" care a culminat cu o paralizie generală sau cu o spălare a creierului. Anul monstruoasei căderi în caricatural. Istoria nu-l va ierta niciodată. Iar cei mulţi se vor răzbuna. Cu toate că s-au încăpăţânat să înţeleagă "lecţia supunerii", "lecţia ironiei", "lecţia răbdării", ca artificii pregătitoare în vederea apocalipsei.

Anul care tocmai se încheie a semănat ură şi dispreţ, nu numai de sus în jos - de la înălţimea Puterii la micimea supuşilor - ci şi de jos în sus, ba chiar rotitor, de la creştetul firii neîngenuncheate, la rânjetul sinistru al conducerilor trecătoare. Indiferent de natura lor. Toate, într-un dinamism ofensiv care a bulversat, deopotrivă, vieţile celor puternici şi ale celor fragili. Anul involuţiilor pregătite, simulate şi stimulate, în egală măsură. Atât la nivel social (a se înţelege şi în substanţa intimă a sănătăţii mintale a oamenilor), cât şi politic, economic, financiar. Şi nu în ultimul rând în sânul familiei, al cuplurilor conjugale.

Anul care se poate lăuda cu cele mai multe conflicte interumane, crize de identitate, drame personale, trădări,