Dacă o mică zbenguială sexuală cu două suedeze blonde, extrem de senzuale, în timpul căreia un prezervativ a crăpat ca din întâmplare, nu s-ar fi petrecut în nopţile "fatale" din Stockholm şi Enkoping, soarta lui Assange ar fi fost, cu siguranţă, alta decât cea care a început să se contureze ieri.
Fondatorul WikiLeaks s-a prezentat de bunăvoie, marţi, în faţa poliţiştilor londonezi, pentru a-şi negocia libertatea pe cauţiune, însă ei l-au arestat în baza unui mandat european emis de autorităţile suedeze, care vor să-l judece pentru viol şi alte agresiuni sexuale.
Povestea arestării lui Assange îşi are originile în data de 11 august, când a mers la Stockholm, ca invitat special la un seminar cu tema "Războiul şi rolul presei", organizat de mişcarea "Left Brotherhood", dezvăluie tabloidul britanic Daily Mail.
Punctul de contact ce i s-a indicat în vederea organizării discursului său la seminar a fost o superbă suedeză, de vreo 30 de ani "Sarah" (nume de împrumut) una dintre cele două victime ale pretinselor agresiuni sexuale ale lui Assange. Sarah, o "feministă radicală" care a străbătut lumea în lung şi-n lat susţinând diferite cauze la modă pentru femei, este asistentă de cercetare la o universitate locală, deţinând şi postul de "Ofiţer al echităţii sexuale" în cadrul campusului universitar.
Sarah şi Assange nu se întâlniseră faţă-n faţă cu ocazia seminarului, dar comunicaseră prin internet şi prin telefon, iar Sarah îl asigurase că poate să stea pe durata seminarului în apartamentul ei din Stockholm, chiar dacă ea lipsea, fiind plecată în altă parte, cu treburi. Numai că Sarah s-a întors cu o zi mai devreme. Nu l-a lăsat pe Assange să plece la hotel, spunându-i că poate rămâne la ea acasă şi în noaptea aceea. Au luat cina la un restaurant din apropiere, de unde s-au întors cu chef de sex. La un moment dat, prezervativ