Cîteva bune cărţi de poezie apărute în ultimele săptamîni/luni ale lui 2010 relansează interesul pentru un gen şi aşa văduvit de prea mulţi entuziaşti. Anii cînd cititorii se îmbulzeau să cumpere şi citească un nou roman de Marin Preda, Nicolae Breban sau Augustin Buzura au trecut şi s-au pitit între pliurile unei memorii capricioase. Ar fi multe de pritocit pe aici, nu este momentul acum. Cărţile au rămas. Şi au rămas nu doar în amintirea celor care nu refuzau nici Plantaţiile lui Tonegaru, niciLibertatea de a trage cu puşca a lui Geo Dumitrescu, nici Corabia lui Sebastian a lui A.E. Baconsky. Atîtea şi atîtea multe volume de poezie bună pot fi extrase din haldele de steril liric ce au făcut ravagii după 1945. Ne aducem aminte cu subtile voluptăţi de volume semnate de mult hulitul azi Ion Caraion, dar şi de mult prea puţin cunoscutul Marcel Gafton, de vedetele generaţiei ’60, admiraţii şi iubiţii Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana şi Ilie Costantin, de Florin Mugur şi Gheorghe Tomozei, de şaptezeciştii Angelei Marinescu şi ai Doinei Uricariu, de inclasificabilii Mircea Dinescu şi Dorin Tudoran, de optzeciştii lui Mircea Cărtărescu, Traian T.Coşovei, Florin Iaru, Mariana Marin şi de cei doi nefericit dispăruţi, poeţii Ioan Flora şi Ion Stratan, multă poezie bună, şi Alexandru Muşina cu Budila Express-ul lui, şi ieşenii şi echinoxiştii, şi timişorenii lui Şerban Foarţă, şi reeditaţii Stelaru şi Voronca, atîţia poeţi şi poezii bune, şi extraordinarii poeţi de limbă germană (Bossert, Wagner, Totok, Solner, Lippet) pe lîngă cea destulă, destulă, multă-multă, nebună. Gen susţinut de autorităţi şi tradiţie – românul născut poet nu făcea nici proză, nici prea multă gălăgie (au făcut, să nu uităm, destule zile fripte autorităţilor comuniste, măcar de-am aminti pe Dan Deşliu, Mircea Dinescu, Tudoran sau Ileana Mălăncioiu…) – poezia a ieşit întreagă, cum necum