Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu susţine că la niciuna dintre dezbaterile din campania electorală pentru alegeri prezidenţiale din 2009 staff-ul lui Traian Băsescu nu a ştiut întrebările, ci doar temele, conform Mediafax. "La niciuna dintre dezbaterile din campania electorală pentru alegeri prezidenţiale nu am ştiut întrebările. Ştiam temele, dar ele erau stabilite de staff-urile de campanie. Moderatorul a avut această condiţie, să aibă o întrebare a sa, pe care candidaţii să o afle chiar atunci, în momentul dezbaterii. Noi nu am ştiut acea întrebare dinainte. Nu ştiu dacă domnul Geoană a ştiut-o", a declarat Sebastian Lăzăroiu, într-o emisiune la B1 Tv, potrivit unui cotidian central. Consilierul prezidenţial a precizat că, "de obicei", temele se cunosc dinainte în orice interviu, emisiune cu un demnitar important, pentru că trebuie şi el să se pregătească. "Dar nu întrebările, doar temele mari", a subliniat Lăzăroiu. Fostul preşedinte al PSD, Mircea Geoană, a susţinut, într-o declaraţie filmată şi postată, luni, pe blogul personal, că a fost sfătuit de Victor Ponta, la dezbaterea avută cu Traian Băsescu înaintea ultimului tur al prezidenţialelor din 2009, să spună că a fost acasă, la nevastă, în cazul unei întrebări despre vizita făcută la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. "Ce am căutat la domnul Vîntu cu o seară înainte de dezbaterea finală de la postul Realitatea TV? Aveam informaţii că echipa lui Traian Băsescu era deja în posesia întrebărilor pe care moderatorul trustului Realitatea urma să le adreseze celor doi candidaţi în dezbaterea de a doua zi. Şi am dorit să aflu de la sursă, de la patronul acestui trust, care sunt aceste întrebări şi dacă se poate asigura un teren de joc egal între cei doi candidaţi. Nu cunoşteam, şi nu cunosc nici astăzi, episodul domnului Popa şi arestarea sa cu o zi înainte undeva prin Asia. Domnul Băsescu a minţit c