Felul în care tot mai mulţi români se raportează la tabloul general al jumătăţii de secol comunist, impus de Uniunea Sovietică şi menţinut de dictaturile Dej şi Ceauşescu, în România, denotă degringolada totală în care ne aflăm de câţiva ani încoace. Un sondaj realizat de CSOP pentru Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc - al doilea în ultimile patru luni - arată, o dată în plus, că românul se simte tot mai dezarmat, mai dezarticulat din punctul de vedere al demnităţii şi personalităţii sale şi mai puţin pregătit să facă faţă unui stat care îl sacrifică fără menajamente.

Este la îndemâna conducătorilor unui stat în derivă să iasă în faţa naţiunii şi să-i ceară patetic şi surd la răspunsuri neconvenabile "să strângă cureaua", "să mai pună o haină în plus", "să mai dea administraţiei 5 procente din pensie, 25 din salariu şi un an din educaţia şi viaţa propriului copil", în ultimă instanţă să-i ceară perfid "să fie solidar în momente grele, prin care trece ţaarrraaa", după ce aceleaşi personaje, aceleaşi feţe, aceiaşi politicieni s-au rotit prin toate partidele şi toate guvernele timp de 20 de ani, până au dat ţara de gard, îngropând-o de-a binelea, bătându-şi joc de milioane de oameni, care, în decembrie '89, au ieşit pe stradă conştienţi că dictatura lui Ceauşescu este apogeul unei orânduiri, în esenţă criminală.

La ce cote ale disperării a fost adus un popor care, la 20 de ani de la căderea comunismului într-un întreg lagăr şi de la îngroparea cuplului Ceauşescu în Ghencea Militar, să susţină că nu a avut de suferit de pe urma comunismului (83 la sută), că doctrina comunistă a plecat de la o idee bună, dar că a fost prost aplicată (59 la sută), şi mai ales să considere valabilă o economie exclusiv planificată (peste 50 la sută)?!

Cât de lipsit de protecţie şi al nimănui, stopat în aspiraţiile sale sociale ş