Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul Urban către colegul Niţu: "Să-şi aducă aminte cine mama dracu' l-a uns deputat, ăia care au credite la bănci"

Publicat in Adevarul, joi 9 decembrie 2010 ·

Senatorul PDL Iulian Urban a afirmat că deputatul Adrian Henorel Niţu, colegul său de partid, a adus imense deservicii de imagine PDL şi că favorizează abuzurile băncilor asupra clienţilor prin sprijinul pe care acesta l-a dat amendării OUG 50.

Reacţia senatorului PDL a venit după afirmaţiile lui Niţu, pentru HotNews, în legătură cum dezbaterile din comisia de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor pe marginea OUG 50. "Ne-au convins cei de la BNR (e vorba de susţinerea OUG în forma agreată de bănci, n.r.), ei anunţându-ne că această condiţie este o condiţionalitate din acordul pe care îl avem încheiat cu FMI", declarase miercuri Niţu.

"? Care ? Să spună nominal care sunt cei care, pe romaneşte, au pus botu' la ceva ce nu voi putea accepta niciodată: faptul că băncile vor să demonstreze că sunt singurele entităţi aflate mai presus de lege", a scris Urban pe blogul său.

Potrivit lui Urban, în niciun caz nu este vorba de cei 90 de senatori care au votat ordonanţa în forma în care a venit de la Guvern.

"Aţi reuşit pe forumuri să aduceţi, prin această declaraţie şi prin atitudinea dvs. PERSONALĂ pro-banci, imense deservicii de imagine pentru PDL. Vi le asumaţi ? Pentru că noi aştialalţi care nu am fost "convinşi" de bănci şi BNR şi care suntem membri PDL ne dezicem total de ceea ce faceţi dvs. acolo la Comisia de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor", mai spune senatorul PDL.

În continuare, Urban califică ca nefiind sustenabil argumentul că modificările sunt cerute de către FMI. "Nu scrie nicăieri sub semnătura premierului Boc vreun angajament asumat de România în faţa FMI relativ la neaplicarea OUG 50 din 2010 la contractele în derulare".

În opinia senatorului, acuzaţiile aduse guvernului Boc şi PDL că ar fi cedat presiunilor sistemului bancar nu sunt justificate atâta timp cât declaraţii precum

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°