The Mono Jacks, Vlase şi Moşu de la ZOB, Trupa no. 13, Dekadens, Perfect Zero For Infinity, East Roots, Butch, Veritasaga, DJ Undoo, Zeppelin sunt caţiva dintre artiştii care vor susţine concerte în club Fabrica, Expirat şi Elephant Pub alături de artişti de teatru, în cadrul campaniei "Pentru că suntem oameni. Pentru Ştefan". Cele patru zile de spectacole vor avea loc între 16 - 23 decembrie. Suma adunată din vânzarea biletelor şi a consumaţiei de la bar va fi donată pentru recuperarea medicală a lui Ştefan, aflat acum la terapie intensivă în urma unui accident, unul dintre oamenii care, la 27 de ani, este nelipsit din organizarea concertelor internaţionale şi a evenimentelor de anvergură produse pană acum în România: Metallica, Madonna, AC/DC, Iron Maiden, Lenny Kravitz, Ozzy Osbourne, Bob Dylan, Muse, Anathema etc. Preţul unui bilet va varia între 15 - 20 de lei.
Totodată, Ştefan are nevoie de sânge, pentru colectarea trombocitelor. Pot dona persoanele de sex masculin, cu grupa de sânge B3 pozitiv. Recoltarea de la donatori se face în Bucureşti, Ploieşti sau Piteşti, pentru ca sangele sa poata fi transportat în timp util către spitalul la care este Stefan. Pentru a fi programaţi, cei care pot dona sânge sunt rugaţi să trimită un mail la adresa mircea@videolink.ro. De asemenea, contul campaniei "Pentru ca suntem oameni. Pentru Ştefan" este RO80BRDE426SV41719954260, deschis la BDR Titan, pe numele Pischis Constantin Bogdan. Pagina de facebook prin intermediul careia tin legatura cei care ii sunt aproape este "Pentru ca suntem oameni. Pentru Stefan" - http://www.facebook.com/event.php?eid=135321396525579&num_event_invites=0
În prima seară, joi, 16 decembrie, pentru Ştefan vor susţine concerte în club FabricaThe Mono Jacks şi Dekadens, precedate de un two man show foarte popular deja, "Cucuienfrunte". Înfiinţată la iniţiativa lui Doru Traşcău, de la AB4, T