Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iată cum încalcă legea Poliţia Comunitară

Publicat in Adevarul, joi 9 decembrie 2010 · ·

Agenţii cu atribuţii pe linie de circulaţie rutieră ai acestei instituţii ignoră decizia Instanţei şi continuă să aplice amenzi şoferilor. În doar câteva ore, în tura de dimineaţă, agenţii au aplicat 28 de amenzi în valoare totală de 2.800 de lei.

Citeşte şi: Poliţiştii comunitari nu mai pot amenda şoferii care parchează ilegal. Curtea de Apel Galaţi a declarat nelegală hotărârea de CL

Cu toate că în data de 30 noiembrie 2010, Curtea de Apel Galaţi a constatat nelegalitatea articolului 14.litera a din HCL 307/2006 a Consiliului Local Galaţi în baza căreia Poliţia Comunitară putea sancţiona contravenţional şoferii care staţionează în mod neregulamentar, agenţii comunitari continuă să dea amenzi ca pe bandă rulantă.

28 amenzi, doar dimineaţă

Directorul Executiv al Poliţiei Comunitare, Cristian Gâscă, preciza în urmă cu câteva zile că activitatea agenţilor săi se va derula în mod normal, ceea ce s-a şi întâmplat. Ieri, în doar câteva ore, în tura de dimineaţă, 28 de şoferi au fost amendaţi pentru diferite nereguli făcute în trafic.

“Astăzi dimineaţă (n.r. miercuri) agenţii noştri au fost pe traseu şi şi-au făcut datoria ca şi până acum. Au fost date 28 de amenzi. Valorea acestora este de 2.800 de lei”, spune Cristian Gâscă.

Interesant este faptul că această decizie a Curţii de Apel poate fi considerată retroactivă, dar numai în cazul celor care au contestat deja amenzile, în termen de 15 zile de la data sanţionării.

„Nulitatea este o acţiune care intervine pentru că a fost încălcată legea la momentul când actul a luat fiinţă. Prin urmare, actul constatat nul este considerat că nu a existat niciodată. Punctul meu de vedere este că în această speţă nulitatea are efecte retroactive. În situaţia în care au fost sancţiuni în baza unei hotărâri de Consiliu Local anulate, pot fi deschise căi extraord

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 10 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 9 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 9 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 9 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 9 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 7 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 8 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 8 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 10 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 9 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Vremea

București
acum

20°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

21°
sâm.

21°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°