Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape 20 de tone de carne de pui din Slovacia confiscată în Vama Nădlac

Publicat in Romania Libera, joi 9 decembrie 2010 ·

Un transport de aproape 20 de tone de carne de pui congelată a fost oprit, joi, în vama arădeană Nădlac, autorităţile confiscând marfa după ce au constatat că aceasta era destinată "pieţei negre" deoarece din documente nu reieşea unde urma să fie livrată, potrivit Mediafax.

Potrivit comisarului şef Anton Pop de la Garda Financiară Arad, transportul de carne de pui a fost oprit pentru control în cadrul acţiunilor de monitorizare a achiziţiilor intracomunitare, care au loc în Vama Nădlac.

Şoferul automarfarului a prezentat la control documente din care rezulta că expeditorul mărfii este din Slovacia, destinatarul este din Anglia, locul încărcării este tot din Anglia, iar locul descărcării este Slovacia, asta deşi transportatorul era o firmă din Timişoara, iar marfa a ajuns în România.

"Din explicaţiile date în scris de conducătorul auto reiese că, de fapt, marfa a fost încărcată în Slovacia şi urma ajungă la o firmă din Bucureşti, dar căreia nu-i cunoaşte numele, iar adresa urma să i se comunice telefonic. Şoferul nu a putut prezenta înscrisuri care să justifice prezenţa mărfii pe teritoriul României", a declarat Anton Pop.

Pentru că nu a fost identificat proprietarul real al mărfii, autorităţile au confiscat întreaga cantitate de carne de pui, respectiv 19.955 de kilograme, în valoare de 80.000 de lei.

Comisarii cred că marfa urma să ajungă pe "piaţa neagră", firma transportatoare fiind amendată cu 6.000 de lei. Un transport de aproape 20 de tone de carne de pui congelată a fost oprit, joi, în vama arădeană Nădlac, autorităţile confiscând marfa după ce au constatat că aceasta era destinată "pieţei negre" deoarece din documente nu reieşea unde urma să fie livrată, potrivit Mediafax.

Potrivit comisarului şef Anton Pop de la Garda Financiară Arad, transportul de carne de pui a fost oprit pentru control în cadrul acţiunilor de monitorizare

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 9 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 8 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 10 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 7 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 11 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 10 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 8 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Volodomir Zelenski, plin de furie după discuția dintre Viktor Orban și Vladimir Putin. „Sper că nu-l va suna și pe Assad”

Libertatea acum 9 ore
Volodomir Zelenski a răbufnit după ce Kremlinul a anunțat că Viktor Orban, premierul Ungariei, a discutat la telefon cu Vladimir Putin despre posibilitatea încheierii conflictului dintre Ucraina și Rusia. Liderul de la Kiev a transmis, pe platforma

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 7 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Un fost boxer, condamnat la închisoare pe viaţă după ce a decapitat o bătrână

Mediafax acum 11 ore
„Acest verdict reflectă gravitatea faptelor comise şi periculozitatea acuzatului”, a declarat avocata familiei victimei, Nathalie Langlois-Thieffry. Dar sentinţa „nu le va aduce copiilor mama înapoi şi nu va şterge circumstanţele îngrozitoare în car

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°