Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salvatori transformați în victime: un asistent a fost bătut în timpul programului, iar ambulanța avariată

Publicat in Adevarul, joi 9 decembrie 2010 ·

Un caz șocant a avut loc în urmă cu doar câteva ore în localitatea Obreja, din județul Caraș-Severin. Echipajul de pe ambulanță a fost chemat să intervină de urgență în comună, unde a izbucnit un conflict între două găști de romi, pe fondul consumului de alcool. Din salvatori, însă oamenii s-au transformat în victime.

UPDATE ORA 8.00

Plângere la poliţie pentru recuperarea daunelor

În cursul acestei dimineţi, reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă s-au prezentat la Postul de Poliţie Obreja, ca să depună plângere pentru vandalizarea ambulanţei şi recuperarea daunelor. „Acestea sunt riscurile meseriei noastre. Nu putem ţine cont de tăierile salariale şi nici nu puteam sta deoparte la intervenţii până ajunge poliţia”, a spus Cosmin Librimir, directorul serviciului.

Ora. 01.00

Șocant, dar cât se poate de real ! Echipajul de pe ambulanță, format doar din asistent și șofer, a fost solicitat să intervină de urgență în comuna Obreja, unde în urma unei altercații, mai mulți tineri au fost răniți.

Asistentul de pe salvare a vrut doar să își facă meseria, însă în momentul în care a ajuns la locul faptei, încăierarea dintre tinerii de etnie romă a fost în toi, așa că nu avea cum să scape.

„Am fost și eu agresat și până a venit poliția, o parte dintre ei a fugit, iar unul a spart mașina. Am ieșit cu greu din încurcătura aceea. M-au lovit la față și la coaste, dar m-am ferit. Am încercat să apăr și ambulanța, și pe colegul meu de pe ambulanță, șoferul”, povestește traumatizat de intervenția care i-ar fi putut fi fatală, Răzvan Petraș, de 27 de ani. Acesta își mai amintește că unul dintre tinerii romi avea chiar și un ciob de sticlă în mână.

Așa că, până la sosirea echipajelor de poliție, asistentul a încercat să medieze și conflictul dintre certăreți. Misiunea nu i-a prea reușit, întrucât în ciuda efor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 3 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 2 ore
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 4 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 6 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 6 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum 3 ore
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 4 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-4°/-1°
Iasi
acum

-6°
lun.

-6°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-4°/-0°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°