Judeţul va fi expus unor fenomene meteorologice de iarnă, încadrate de Admininistraţia Naţională de Meteorologie (ANM) la gradul de pericol cod galben, începând din seara aceasta (9 decembrie), de la ora 20.00, şi până mâine, la ora 12.00.
Fenomenele meteorologice sunt prognozate pentru întreaga ţară. În acest interval de timp vor avea loc intensificări ale vântului, ninsoare şi o coborâre accentuată a temperaturii aerului.
„În intervalul menţionat, vântul va prezenta intensificari temporare în toate regiunile, cu viteze ce vor depăşi la rafală 70-75 de kilometri pe oră, îndeosebi în sudul şi în estul ţării. În nord, centru şi est, precum şi în zonele montane va ninge, local viscolit", se precizează în textul antenţionării emise de ANM.
Precipitaţiile vor începe ca ploi, în vestul ţării, iar apoi se vor transforma în ninsori. „În regiunile vestice ploile se vor transforma în ninsori înca din această după-amiază. Pe parcursul zilei de 10 decembrie, precipitaţiile şi vântul vor diminua, dar vremea va intra într-un proces de răcire accentuată, devenind local geroasă", mai precizează atenţionarea citată.
Poliţiştii de la Circulaţie recomandă verificarea stării tehniice a autovehiculelor înainte de plecarea la drum lung, precum şi dotarea acestora corespunzătoare pentru temperaturi scăzute şi condiţii de carosabil acoperit cu zăpadă sau polei.