De acord cu administratorii acestei tarii: se produce uneori o confuzie intre deciziile menite a reduce deficitul si ceea ce s-ar putea numi masuri de stimulare a economiei.
Taierile dureroase in planul stimulentelor sociale nu pot fi considerate masuri anticriza, reprezinta doar identificarea zonelor din care, "bob cu bob", dupa cum afirma Andreea Paul-Vass, se mai poate strange cate ceva pentru a indeplini conditiile FMI.
Ok, dar atunci care sunt masurile care pot impulsiona sectorul privat, fara de care dezastrul, la care se gandesc pesimistii autointitulati realisti, nu mai pare un scenariu imposibil? E drept, guvernantii vorbesc mereu despre investitii, iar o resursa sunt exact ajustarile puse in opera in aceste zile nenorocite.
Insa faptul ca apare mereu cate-o noua resursa, fix in moalele capului unei categorii care se baza pe ajutorul statului ca sa supravietuiasca, demonstreaza ca nu exista o strategie. Ca nu pot numi astfel intentia de-a introduce contributii la sanatate si pentru pensionarii din intervalul 1.000 - 740 de lei, o buna bucata din bani urmand sa fie folositi pentru a alimenta decontarile CNAS catre farmacisti - ce ironie neagra!
Necesitatea ca cineva sa se gandeasca si la economie este cu atat mai stringenta cu cat impozitul pe munca depaseste nivelul vestului continentului in conditiile in care calitatea serviciilor si productivitatea sunt la pamant, absorbtia banilor europeni arata incapacitatea admministrativa, distribuirea resurselor se face dupa criterii politice, nu urmand un plan de impulsionare a economiilor locale prin cofinantarea unor proiecte interconectate.
In plus, creste somajul - cifrele care arata scaderea lui sunt basme, este vorba pur si simplu despre iesirea din plata, deci din evidente, a unor persoane.
Calitatea vietii se degradeaza mereu si simplele
