Descoperim cîtă pasiune pune un deţinut care iubeşte o echipă de fotbal şi cît de importantă este practicarea unui sport pentru un om care trăieşte o bucată din viaţă între patru pereţi

Reportajul din aceste pagini încearcă să descrie importanţa mişcării fizice pentru deţinuţi. Aici, sportul este incredibilul refugiu pentru care aproape 1600 de oameni de la Penitenciarul Rahova stau şi la coadă cîteodată. Povestea lor e tulburătoare. Detaliile închisorii, regulile ei, poveşti, gesturi sau obiceiuri par lucruri mărunte pentru cei dinăuntru. Pentru cine a intrat într-o vizită de două ore acolo sînt şocante şi surprinzătoare. Toate într-un reportaj aşa cum l-am trăit alături de colegul meu, fotoreporterul Raed Krishan.

Intrarea în infern

Penitenciarul Rahova e la ieşirea din Bucureşti, spre Alexandria. Lume de tot felul la intrare. Domină însă cetăţenii romi. Multe femei şi copii. Fiecare poartă în celebrele pungi de plastic de un leu cîte două trei sticle de Cola, două trei calupuri de salam, pîine şi ţigări. Frig. Toată lumea aşteaptă intrarea cu pachet la ruda din puşcărie. Procedeul e anevoios. Cam cum intri în aeroport spre porţile de îmbarcare. De tehnică zic şi de procedură. Pentru că lumea de aici e la polul opus faţă de un aeroport. Imaginaţi-vă doar că şi aici te descalţi, dai cureaua jos, laşi telefonul la poartă. Spre deosebire de aeroport, aici te plimbi însoţit. Şi dacă eşti vizitator, şi dacă eşti deţinut. Domnul care ne preia se numeşte Adrian Blidaru, cam 40 de ani, şi este Comisar Şef. Deschide fiecare uşă cu o cartelă, iar fierul masiv scoate zgomote stranii de-ţi pătrund pînă în măduvă oaselor. Mai ales că ştii unde te afli.

Femeia ofiţer-educator

Ieşim din zona de birouri într-o curte interioară. De fapt, pe latura unui dreptunghi. Dreptunghi din ziduri de peste 6 metri, pe deasupra cărora se af