O licitaţie de 57 de milioane de euro pentru investiţii de mediu, din care 22 de milioane de euro sunt fonduri europene, a fost anulată la recomandarea UE, spun reprezentanţii complexului. În timp ce concurenţii fac coadă la tribunale, noua licitaţie va avea loc pe 25 ianuarie.
Complexul Energetic (CE) Craiova a anulat o licitaţie de peste 57 de milioane de euro la recomandarea Uniunii Europene (UE), a precizat directorul general al complexului, Constantin Bălăşoiu. Concret, este vorba de achiziţia publică privind „instalaţia comună de desulfurare gaze de ardere la blocurile 1 şi 2 SE Craiova II“, investiţie pentru care au fost accesate fonduri europene în valoare de 22 de milioane de euro.
Modul de desfăşurare a licitaţiei a dat naştere unui imens scandal. Divizia italiană a grupului francez Alstom Power a făcut în 2009 o ofertă de 52,2 milioane de euro, iar consorţiul italo-chinezo-român format din companiile Idreco-Insigma-Romelectro - 57,4 milioane de euro. Cu toate că Alstom oferise cel mai bun preţ, compania a fost descalificată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) la reclamaţia Idreco-Insigma-Romelectro, iar licitaţia a fost atribuită către acest consorţiu în iunie 2009. Ulterior, Alstom a atacat în instanţă această atribuire. Între timp, pe firul afacerii a intrat şi Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), care a demarat o anchetă privind această afacere. Suspiciunile au devenit cu atât mai mari cu cât directorul general al CE Craiova şi membru în comisia de licitaţie la acea vreme, Corneliu Diţescu, s-a transferat la Romelectro SA, ca director al sucursalei din Craiova al acestei companii.
Noua licitaţie - pe 25 ianuarie
Romelectro este patronată de Viorel Gafiţa - 27,5%, Octavian Georgescu - 27,4%, Virgiliu Rădulescu - 27,4%, Manuela Vasile - 9% şi alte persoane fizice - 8,5%. Presa centr