Cartea „Dracul şi mumia“, scrisă de Stelian Tănase, va fi lansată la Bucureşti, în Librăria Adevărul, de pe strada Doamnei nr. 27-29, la ora 18.00. La lansare vor vorbi criticul Carmen Muşat, poetul Mircea Dinescu şi istoricul Adrian Cioroianu. Autorul s-a documentat 18 ani pentru a scrie cartea.
„Am umblat după Lenin prin toată Europa, ca un detectiv", povestea Stelian Tănase într-un interviu acordat recent. Subiectul volumului „Dracul şi mumia", care îl are ca personaj central pe Lenin, a pornit de la un episod autobiografic, petrecut în anul 1990, când scriitorul a vizitat Moscova, la invitaţia săptămânalului „Moscow news": „Jurnaliştii din redacţie ne-au întrebat ce vrem să vizităm, iar eu am ales Mausoleul lui Lenin. Dar, ajuns aproape de intrare, am spus brusc: «Nu vreau să-l mai văd pe Lenin!». De atunci, gândul acestui «basm» a început să bobineze. Am scris primul capitol câteva luni mai târziu, la Washington."
Stelian Tănase a lucrat 18 ani, cu pauze pentru alte proiecte, la volumul care îşi propune să exprime, într-un mod inedit, esenţa secolului XX. „Mi-am imaginat că Dracul a furat mumia lui Lenin din Piaţa Roşie ca să pot exprima esenţa secolului XX şi să pot construi nişte personaje puternice. Mi-am imaginat cum ar fi dacă Lenin, odată ce pleacă din Mausoleu, se întâlneşte cu nişte figuri din perioada Războiului Rece", spune Tănase. Ca să poată construi epoca, Stelian Tănase s-a documentat inclusiv prin călătorii: a fost la Paris „unde a fost şi Lenin între 1909 şi 1911", dar şi la Londra sau la Cracovia. În roman, Lenin este pus faţă în faţă cu personaje-simbol: Brecht (care era un simpatizant comunist), Freud (fiindcă psihanaliza şi marxismul au fost multă vreme cele două curente dominante ale secolului) şi chiar Picasso. „M-am gândit: cine a făcut cea mai mare revoluţie estetică în secolul XX? Picasso.
Şi-atunci, mi-am imaginat